Meleşcanu nu-şi asumă haosul de la votul din Diaspora: Ca să fie foarte clar - organizarea alegerilor revine BEC / Am chemat la consultări ambasadorii / Prezentăm şi propunere de lege cu vot anticipat prelungit

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, luni, că de pregătirea şi organizarea alegerilor din diaspora se ocupă Biroul Electoral Central, iar instituţia pe care o conduce nu are decât responsabilitatea de a asigura sprijin logistic.

873 afișări
Imaginea articolului Meleşcanu nu-şi asumă haosul de la votul din Diaspora: Ca să fie foarte clar - organizarea alegerilor revine BEC / Am chemat la consultări ambasadorii / Prezentăm şi propunere de lege cu vot anticipat prelungit

Meleşcanu nu-şi asumă haosul de la votul din Diaspora: Ca să fie foarte clar - organizarea alegerilor revine BEC

„În ceea ce priveşte alegerea pentru Parlamentul European. Vreau să precizez un lucru important. În ceea ce priveşte pregătirea şi organizarea alegerilor din Parlamentul European, revine BEC. Există şi prevederi care se referă la Ministerul Afacerilor Externe (MAE). MAE asigură logistic procesul de votare. Ca să fie foarte clar. Responsabilitatea este a Biroului Electoral pentru secţiile de votare. Ministerul Afacerilor Externe are obligaţia de sprijin logistic”, a declarat Teodor Meleşcanu.

Potrivit ministrului, în data de 8 februarie, MAE a transmis o circulară la toate misiunile diplomatice prin care a cerut propuneri privind centrele de votare existente în străinătate şi dacă este cazul să fie suplimentat numărul acestora.

„Am solicitat şi tuturor ambasadorilor ca propunerile să ţină seama de numărul de români (...) şi, în al doilea rând, să obţină de la autorităţi aprobarera de a deschide noi centre de votare”, a mai spus Meleşcanu.

„În peste 400 de secţii nu au existat probleme. S-au desfăşurat în condiţii legale. La mai multe secţii au avut loc incidente şi, ce este cel mai grav, este că o parte a cetăţenilor nu au reuşit să voteze”, a mai punctat ministrul de Externe.

Precizările vin după ce, la alegerile din 26 mai, mulţi dintre cetăţenii români din diaspora nu au putut vota din cauza cozilor imense formate la secţiile de vot.

Meleşcanu:Principala problemă a fost că, în loc de un scrutin, am avut două. A fost îngreunat timpul

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, consideră că principala problemă privind modul în care s-au desfăşurat alegerile în diaspora a fost aceea că pe 26 mai au fost două scrutine în loc de unul, ceea ce a îngreunat procedura şi a condus la triplarea timpului alocat votului.

„Începând cu ora 16:00-17:00, văzând că e un număr mare de oameni, au solicitat prelungirea procesului de vot după oră 21:00. Din păcate ne au răspuns că nu pot să răspundă la această cerere a noastră, având în vedere că potrivit legii toate alegerile se desfăşoară în acelaşi interval de timp. Principală problemă a fost că în loc de un scrutin am avut două, în loc de un buletin de vot am avut trei buletine de vot. A fost îngreunat timpul. Dacă în general durează două minute timpul de votare, acum, odată cu aducerea referendumului a făcut că timpul să se tripleze, ceea ce a dus şi la aceste probleme”, a declarat ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu.

Precizările vin după ce, la alegerile din 26 mai, mulţi dintre cetăţenii români din diaspora nu au putut vota din cauza cozilor imense formate la secţiile de vot.

La acel moment, către Biroul Electoral Central a fost înaintată cererea de a fi prelungit programul de votare din diaspora, însă instituţia refuzat.

Meleşcanu cheamă la discuţii ambasadorii: Prezentăm şi propunere de lege cu vot anticipat prelungit

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat că a transmis premierului raportul organizării alegerilor în diaspora şi a stabilit discuţii cu reprezentanţii ambasadelor din ţările unde au fost probleme cu votul. Totodată, va fi prezentat şi un draft de lege privind votul anticipat prelungit.

Teodor Meleşcanu a precizat că a prezentat deja raportul premierului Viorica Dăncilă privind modul în care au fost organizate alegerile în diaspora.

„Primul lucru a fost să chemăm la consultări mai multe ambasade, cele în cadrul cărora alegerile s-au desfăşurat cu greutate. Cu această ocazie vom discuta, vom analiză cauzele şi responsabilităţile şi ne vom concentra pe stabilirea unor propuneri de modificare a legii”, a declarat Teodor Meleşcanu.

Ministrul de Externe a mai subliniat că va prezenta şi o propunere de lege privind votul anticipat prelungit.

„În paralel cu această discuţie pe care o vom avea aici, la minister, vom prezenta şi o propunere de lege, cu vot anticipat prelungit”, a subliniat Meleşcanu.

Taguri:
diaspora,
meleşcanu,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici