Michel Aoun: Nu este exclusă nicio ipoteză în investigaţia privind explozia din Liban

  • Autorităţile libaneze analizează în continuare toate ipotezele în cazul exploziei produse pe 4 august în zona portuară din Beirut, afirmă preşedintele Libanului, Michel Aoun, citat de postul BFMTV
  • Anchetatorii libanezi verifică dacă deflagraţia este rezultatul unui accident cauzat de un act de neglijenţă sau a unui atac
  • Israelul, aflat în conflict cu organizaţia şiită libaneză Hezbollah, a comunicat că nu este implicat în niciun fel în explozia din Liban
897 afișări
Imaginea articolului Michel Aoun: Nu este exclusă nicio ipoteză în investigaţia privind explozia din Liban

Michel Aoun: Nu este exclusă nicio ipoteză în investigaţia privind explozia din Liban

Autorităţile libaneze analizează în continuare toate ipotezele în cazul exploziei produse pe 4 august în zona portuară din Beirut, afirmă preşedintele Libanului, Michel Aoun, citat de postul BFMTV.

"Toate ipotezele sunt de actualitate", a declarat Michel Aoun, după ce anunţase că explozia ar putea fi un act de neglijenţă ori un atac.

"Ancheta nu se poate finaliza aşa de rapid cum aş dori. Noi avem voinţa de a finaliza rapid ancheta, dar am descoperit că situaţia este foarte complexă", a explicat preşedintele Libanului.

Pe 7 august, Michel Aoun declara: "Cauza nu a fost stabilită încă. Există posibilitatea unei interferenţe externe printr-o rachetă, o bombă ori altă acţiune".

Anchetatorii libanezi verifică dacă deflagraţia este rezultatul unui accident cauzat de un act de neglijenţă sau a unui atac.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că oficiali militari americani i-au semnalat că explozia de la Beirut a părut a fi un atac. "M-am întâlnit cu unii dintre extraordinarii noştri generali şi lor li se pare a fi un atac", a afirmat Donald Trump.

Israelul, aflat în conflict cu organizaţia şiită libaneză Hezbollah, a comunicat că nu este implicat în niciun fel în explozia din Liban.

Potrivit celui mai recent bilanţ, cel puţin 171 de persoane au murit, iar alte aproximativ 6.500 au fost rănite în urma exploziei produse în zona portuară din Beirut.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici