„De actualizarea indemnizaţiei va beneficia un număr de aproximativ 135.460 de persoane, având o indemnizaţie medie de 44 de lei”, afirmă deputatul PSD Marian Neacşu în expunerea de motive. Ultima actualizare a indemnizaţiilor a fost în 2008, la 2,54 lei, din cauza recesiunii prin care a trecut România, având în vedere că „s-a impus adoptarea unor măsuri de restabilire a echilibrului bugetar”.
Sumele pentru actualizarea indemnizaţiilor provin de la bugetul de stat, potrivit iniţiatorului.
Proiectul de lege a fost adoptat de plenul Senatului cu 84 de voturi „pentru” şi o abţinere. Senatul a fost prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Citeşte şi: Ministrul Transporturilor: Remanierea mea, doar o discuţie de presă. Premierul ne evaluează continuu
Citeşte şi: Klaus Iohannis a rechemat în ţară 14 ambasadori, printre care cei din R.Moldova şi Ucraina
Citeşte şi: Prună despre moţiunea împotriva sa: În funcţie de rezultatului votului de miercuri o să iau o decizie
Citeşte şi: Cioloş: Avem două variante ale legii salarizării – una până în 2020, alta doar pentru la anul