Ministerul Transporturilor nu se teme de ameninţarea drumarilor: Nu vor fi probleme cu deszăpezirea

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au transmis, miercuri, că nu vor exista probleme cu deszăpezirile în ciuda protestului anunţat de Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”.

156 afișări
Imaginea articolului Ministerul Transporturilor nu se teme de ameninţarea drumarilor: Nu vor fi probleme cu deszăpezirea

Sursa foto: Mediafaxfoto

„Nu vor exista probleme cu deszăpezirile. Majoritatea contractelor de deszăpezire sunt semnate cu firme terţe, practic cei care sunt angajaţi în CNAIR vin în completarea acestor contracte doar dacă este cazul şi acolo unde este cazul. Deci sunt asigurate deszăpezirile pe teritoriul întregii ţări”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Alin Şerbănescu a dat asigurări că la momentul actual autorităţile sunt pregătite pentru sezonul rece.

„Avem stocurile de sare asigurate, avem stocurile de motorină asigurate", a adăugat Şerbănescu.

Sindicaliştii din cadrul Sindicatului Drumarilor „Elie Radu” ameninţă că nu vor deszăpezi drumurile iarna aceasta dacă nu vor avea salariile mărite, iar majorările trebuie să acopere cel puţin inflaţia.

Sindicaliştii spun că guvernanţii nu trebuie să uite de cei peste 3.000 de angajaţi care lucrează la deszăpeziri, în condiţii de ger, şi care rămân, uneori, chiar şi câteva zile, izolaţi în frig şi viscol în diverse zone din ţară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici