Ministrul rus de Externe crede că vizita demnitarei Pelosi în Taiwan este o încercare intenţionată pentru „a irita” China”

Serghei Lavrov declară, miercuri, că vizita preşedintei Camerei Deputaţilor din Statele Unite, Nancy Pelosi, reprezintă o „încercare intenţionată” a Washingtonului pentru a irita China.

938 afișări
Imaginea articolului Ministrul rus de Externe crede că vizita demnitarei Pelosi în Taiwan este o încercare intenţionată pentru „a irita” China”

FOTO AP/MEDIAFAX

Oficialul rus se află într-o vizită în Myanmar şi nu a ratat ocazia de a critica SUA pentru „mişcarea” diplomatică a politicienei Nancy Pelosi. 
 
„Nu văd vreun alt motiv pentru a crea un asemenea disconfort aproape fără motiv, ştiindu-se foarte clar ce înseamnă asta (vizita n.red.) pentru Republica Populară Chineză”, a declarat Lavrov, conform Reuters
 
Vizita demnitarei americane reprezintă un afront pentru China, ce consideră Taiwanul o provincie separatistă, nu un stat de drept. Aşa că Beijingul a avut o reacţie nu foarte diplomatică, în contextul în care sunt deja tensiuni geopolitice aprige alimentate de războiul din Ucraina. 

Marţi, China a ameninţat cu exerciţii militare, iar miercuri, Beijingul avertizează companiile aeriene care operează în Asia să evite să zboare în zonele din jurul Taiwanului, unde desfăşoară exerciţii militare, ca răspuns la vizita pe insulă a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici