Prima pagină » Politic » Mircea Abrudean: România rămâne un aliat solid în noua misiune NATO „Eastern Sentry”

Mircea Abrudean: România rămâne un aliat solid în noua misiune NATO „Eastern Sentry”

Mircea Abrudean a salutat lansarea operațiunii NATO „Eastern Sentry” și a reafirmat angajamentul României ca aliat solid și dedicat apărării Alianței.
Mircea Abrudean: România rămâne un aliat solid în noua misiune NATO „Eastern Sentry”
Foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Gabriel Pecheanu
12 sept. 2025, 22:30, Politic

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a salutat lansarea operațiunii NATO „Eastern Sentry”, o misiune defensivă menită să consolideze Flancul Estic, subliniind că România rămâne un aliat solid și angajat ferm în apărarea Alianței Nord-Atlantice.

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a salutat vineri anunțul lansării operațiunii „Eastern Sentry” de către secretarul general al NATO, Mark Rutte, și comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), Alexus Grynkewich.

„Noua operațiune NATO Eastern Sentry, cu rol defensiv, este expresia solidarității și unității aliate și reprezintă un răspuns ferm la provocările de securitate, în condițiile în care Polonia s-a confruntat recent cu încălcări ale spațiului aerian”, a declarat Abrudean, subliniind importanța contextului actual de securitate pentru regiune.

Oficialul a reafirmat angajamentul României față de Alianța Nord-Atlantică: „România rămâne un aliat solid, profund angajat în apărarea Alianței din care facem parte”.

NATO lansează operațiunea Santinela Estică pentru a-și consolida poziția pe flancul estic, a anunțat vineri secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Armata poloneză a anunțat miercuri dimineață că a doborât drone care au încălcat spațiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei vecine. Polonia este stat membru NATO ceea ce înseamnă că a fost încălcat și spațiul aerian al organizației militare.