Prima pagină » Politic » Mircea Geoană a fost decorat de regele Spaniei cu una dintre cele mai înalte ordine civile

Mircea Geoană a fost decorat de regele Spaniei cu una dintre cele mai înalte ordine civile

Mircea Geoană a primit o distincție din partea Regelui Spaniei, Felipe al VI-lea, pentru contribuția sa la diplomație și cooperare internațională. Ceremonia de acordare a distincției a avut loc la Ambasada Spaniei la București.
Mircea Geoană a fost decorat de regele Spaniei cu una dintre cele mai înalte ordine civile
Sursa foto: Ambasada Spaniei București
Mădălina Dinu
10 iul. 2026, 17:13, Politic

Un moment important pentru relațiile româno-spaniole a avut loc joi, la reședința Spaniei din București, acolo unde Mircea Geoană a fost decorat cu una dintre cele mai importante distincții civile oferite de statul spaniol.

Este vorba despre Marea Cruce a Ordinului Meritului Civil, acordată de Majestatea Sa, Regele Felipe al VI-lea, ca recunoaștere a unei cariere dedicate diplomației, cooperării internaționale și promovării valorilor democratice.

Anunțul a fost făcut chiar de Ambasada Spaniei la București, într-o postare pe Instagram.

„Distincția acordată reflectă nu doar parcursul profesional, ci și implicarea constantă în proiecte cu impact internațional, precum și angajamentul față de principiile care stau la baza societăților democratice”, a spus ambasada.

CITEȘTE ARTICOLUL INTEGRAL PE MEDIAFAX SPANIA.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da