Mitrea: Mai este mult până când PSD şi PDL vor ajunge să semneze protocolul de guvernare

Coordonatorul campaniei electorale a PSD, Miron Mitrea, a declarat, miercuri, după o nouă rundă de negocieri între PSD şi PDL în vederea formării guvernului, că "mai este mult" până când cele două partide vor ajunge să semneze protocolul de guvernare.

16 afișări
Imaginea articolului Mitrea: Mai este mult până când PSD şi PDL vor ajunge să semneze protocolul de guvernare

Mitrea: Mai este mult până când PSD şi PDL vor ajunge să semneze protocolul de guvernare (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu am negociat nimic, nu am acceptat nimic", a caracterizat Mitrea stadiul negocierilor, după ce liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat că problema absenţei UDMR din formula guvernamentală este una din condiţiile nenegociabile ale social-democraţilor.

Întrebat dacă PSD are garanţii că PDL va respecta principiul parităţii în distribuirea mandatelor ministeriale, Mitrea spus : "Garanţia suntem noi".

Mitrea a refuzat să comenteze desemnarea lui Theodor Stolojan drept candidat la funcţia de premier, spunând doar că acesta a fost desemnat de preşedinte şi apoi s-a prezentat la negocieri. "Nu vreau să fac declaraţii despre premier", a mai spus el.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, după negocierile dintre liderii social-democraţi şi cei democrat-liberali, că mandatul "explicit" dat de CEX conducerii PSD este acceptarea unei alianţe de guvernare doar alături de PDL, excluzând UDMR.

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, miercuri, după întâlnirea de la Senat, că există şansa realizării unui parteneriat pentru România, între PSD şi PDL, anunţând că joi, cele două partide se vor reuni pentru a discuta aspectele politice legate de UDMR şi de programul de guvernare.

"Există şansa realizării unui Parteneriat pentru România, care să pornească de la cele mai bune elemente de la PSD şi PDL, pentru a da României un guvern stabil, cât mai rapid", a spus Emil Boc, la finalul întâlnirii dintre cele două partide, la Senat.

Citeşte şi:

Geoană: Absenţa UDMR dintr-o guvernare PDL-PSD nu este de negociat

Boc: Mâine ne întâlnim să discutăm aspectele politice legate de UDMR

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici