Năstase: E necesară o analiză serioasă a modului în care s-a ajuns aici, inclusiv în PSD

Preşedintele Consiliul Naţional al PSD, Adrian Năstase, afirmă, într-o postase pe blogul său, că este dezamăgit şi revoltat, deoarece şi-ar fi dorit alt rezultat al alegerilor prezidenţiale, susţinând însă că este nevoie de "o analiză serioasă a modului în care s-a ajuns aici, inclusiv în PSD".

16 afișări
Imaginea articolului Năstase: E necesară o analiză serioasă a modului în care s-a ajuns aici, inclusiv în PSD

Năstase: E necesară o analiză serioasă a modului în care s-a ajuns aici, inclusiv în PSD (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Da, sunt dezamăgit. Da, sunt revoltat. Da, aş fi vrut un cu totul alt rezultat. PSD contestă aceste alegeri şi susţin acest demers. Dar, dincolo de el, trebuie să începem să strângem datele pentru o analiză serioasă a modului în care s-a ajuns aici. Inclusiv în PSD", declară Adrian Năstase.

El adaugă că România se află la finalul unui ciclu electoral dificil, cu bune şi cu rele.

De asemenea, Năstase apreciază că rezultatul alegerilor prezidenţiale, ca şi în urmă cu cinci ani, este foarte echilibrat.

"La fel s-a întâmplat şi la alegerile parlamentare de anul trecut. În pofida semnalelor repetate ale electoratului, unii oameni politici refuză să le vadă, să le înţeleagă şi să le ia în considerare", mai scrie Adrian Năstase.

Preşedintele CN al PSD susţine că mesajul pe care electoratul îl transmite constant este nevoia din partea clasei politice a unui comportament consensual.

"Modul de a fi al românilor nu este unul de tip majoritarist, bazat pe conflict şi excludere. Prin votul său, electoratul ne obligă la dialog, la cooperare, la consens. De altfel, şi Constituţia noastră este construită după o logică consensuală - atunci când «preşedintele-jucător» a acţionat într-o altă logică au apărut blocajele. Şi ele vor continua, dacă nu se revine la dialog", consideră Năstase.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici