Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui declară că adevărata reformă nici măcar nu a început.
„Guvernul Bolojan a făcut o greșeală imensă că a început reducerea deficitului bugetar prin creșterea taxelor și acum, când vine vorba de scăderea cheltuielilor, nu ne mai punem de acord”, afirmă el.
Deputatul USR consideră că măsurile luate până acum sunt un mizilic și nu reprezintă o reformă, în adevăratul sens al cuvântului: „Un mizilic. Dacă ne uităm, câțiva directori, câteva fursecuri care au fost desființate la secretariatul general al Guvernului sau într-un minister sau altul, nu au un impact semnificativ bugetar. Eu nu văd reforma deocamdată. Care e reforma?”.
Claudiu Năsui observă că ”de fiecare dată când e vorba de creșteri de taxe, trebuie făcute imediat, instant, rapid, că nu ne mai dă UE banii, că vin agențiile de rating, că se găsesc diverse motive, dar când e vorba să scădem cheltuieli, trebuie analize, trebuie studii, poate la anul, încet, că poate deranjăm pe cineva (…). Nu o să se întâmple reforme, din păcate”.