New York: Comănescu a discutat despre turiştii răpiţi în Egipt

Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a discutat, la New York, cu omologii săi din Italia şi Germania despre turiştii răpiţi în Egipt, între care se află şi o româncă, transmite corespondentul MEDIAFAX în SUA.

22 afișări
Imaginea articolului New York: Comănescu a discutat despre turiştii răpiţi în Egipt

New York: Comănescu a discutat despre turiştii răpiţi în Egipt (Imagine: Mediafax Foto)

"Cooperăm în continuare foarte strâns cu statele implicate în această situaţie dificilă, în vederea eliberării celor răpiţi. Am avut discuţii în acest sens, pe parcursul prezenţei la New York, cu omologii mei german şi italian. Vom informa opinia publică în momentul în care vor exista evoluţii semnificative", a declarat Lazăr Comanescu pentru corespondentul MEDIAFAX.

Comănescu se află la New York pentru a 63-a sesiune a Adunării Generale ONU.

Un purtător de cuvânt sudanez, citat de Reuters, a declarat că răpitorii celor 11 turişti occidentali, printre care se numără şi o româncă, au transportat joi grupul de ostatici pe teritoriul libian. "Grupul s-a deplasat către graniţa libiană şi apoi a traversat frontiera şi acum se află la 13 - 15 kilometri în interiorul Libiei", a declarat şeful de protocol al Ministerului sudanez de Externe.

Egiptul poartă discuţii directe cu răpitorii, iar negociatorii sunt optimişti cu privire la un "rezultat pozitiv" în curând, a declarat, joi, o sursă guvernamentală egipteană.

MAE nu confirmă sau infirmă prezenţa ostaticilor în Libia, a precizat, joi, Ministerul Afacerilor Externe, la solicitarea MEDIAFAX, adăugând că "nu au fost înregistrate evoluţii care să poată fi făcute publice".

MAE a adăugat că autorităţile române continuă eforturile pentru eliberarea ostaticilor, în strânsă colaborare cu autorităţile egiptene, germane şi italiene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici