Nicușor Dan anunță că vizita sa în SUA ar putea avea loc la începutul anului viitor

Publicat: 30 07. 2025, 15:21
Presedintele Romaniei, Nicusor Dan, sustine o conferinta de presa la Palatul Cotroceni, in Bucuresti, miercuri, 4 iunie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Declarația a fost făcută miercuri în timpul unei conferințe de presă car a avut loc la Palatul Cotroceni.

„În luna septembrie este Adunarea generală a ONU la care o să meargă doamna ministru de Externe, cu această ocazie vor fi discuții mai aprofundate cu partea americană”, a explicat Nicușor Dan.

Președintele a mai spus că o vizită în SUA trebuie pregătită cu atenție, mai ales în ceea ce privește aspectul economic.

„Eu cred ca o vizită prezidențială în SUA trebuie pregătită foarte bine în special pe partea economică, miza noastră este să ne conectăm economic și astfel să creștem investițiile în România”, a adăugat Nicușor Dan.

Președintele a oferit și o estimare privitoare la momentul viitoarei sale vizite în SUA.

„Începutul anului viitor”, a spus Nicușor Dan.