Dan a spus, miercuri, în prima sa conferință de presă de la Cotroceni, că începând de marți au început grupuri de lucru pentru elaborarea programului de guvernare, la care participă tehnic, corespunzător fiecărui minister, reprezentanți ai partidelor.
„Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare și de aici se înceapă discuția pe acordul de guvernare. Vreau să spun două lucruri. În primul rând, salut disponibilitatea tuturor partidelor PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților de a participa în acest moment la formarea guvernului, pe de o parte. Pe de altă parte, faptul că nu am discutat de nume până în momentul ăsta. Toate discuțiile au fost exclusiv pe program”, a spus Dan.
În ceea ce privește premierul, dacă va fi unul politic sau unul tehnicrat propus de președinte, Nicușor Dan a spus că „nu s-a discutat de persoane până în momentul acesta”.
„Au fost puse pe masă diferite scenarii de prim-ministru, dar fără ca persoane să fie nominalizate. Așteptăm un acord pe program și imediat după o să discutăm și de nume”, a spus președintele României.
În ceea ce privește deficitul, Dan a precizat că este un grup de lucru care s-a constituit săptămâna trecută și care lucrează în fiecare zi.
„Ceea ce vreau să transmit și românilor și mai ales mediului financiar este că suntem seriosi. Adică suntem conștienți de faptul că România are un deficit care nu este sustenabil în acest moment și că suntem serioși atât în reducerea deficitului, cât și în relația cu Comisia Europeană și în relația cu mediul financiar cu investitori”, a spus președintele.
Președintele a precizat că joi va rezulta o listă de măsuri cu impactul bugetar: „Acum nu suntem la momentul în care să spunem că s-a agreeat ceva”.