Prima pagină » Politic » Noi avertismente au fost lansate de serviciile secrete europene. Rusia ar putea ataca NATO în următoarele luni, avertizează liderul spionilor cehi. Un avertisment asemănător a venit din Polonia.

Noi avertismente au fost lansate de serviciile secrete europene. Rusia ar putea ataca NATO în următoarele luni, avertizează liderul spionilor cehi. Un avertisment asemănător a venit din Polonia.

Noi avertismente au fost lansate de serviciile secrete europene. Rusia ar putea ataca NATO în următoarele luni, avertizează liderul spionilor cehi. Un avertisment asemănător a venit din Polonia.
Noi avertismente au fost lansate de serviciile secrete europene. Rusia ar putea ataca NATO în următoarele luni, avertizează liderul spionilor cehi. Un avertisment asemănător a venit din Polonia.
Sursă foto: Hepta
Petru Mazilu
21 sept. 2026, 10:50, Politic

Serviciile de informații europene cred că Rusia ar putea încerca să testeze rezistența NATO, potrivit The Guardian. Unul dintre liderii serviciilor de informații a declarat că un astfel de scenariu este posibil „în luni, nu în ani”.

Este vorba despre șeful serviciului de informații BIS din Cehia, Michal Koudelka, care a vorbit despre posibilitatea unei invazii limitate pe teritoriul uneia dintre țările NATO. El a menționat că Moscova ar putea folosi o provocare sub steag fals sau o campanie informațională amplă.

Anterior, prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că Rusia ar putea folosi drone sau rachete împotriva teritoriului NATO, pentru a testa pregătirea alianței. Și președintele Franței, Emmanuel Macron, a considerat aceste avertismente justificate.

Serviciile de informații din țările baltice evaluează amenințarea cu mai multă prudență. Șeful serviciului de informații VDD din Letonia, Normunds Mezviets, a declarat că nu observă semne ale unui atac iminent. De asemenea, autoritățile din Estonia au făcut apel la calm.

Ce spun NATO și serviciile secrete din SUA

Un oficial NATO a declarat recent că Rusia își intensifică atacurile împotriva Ucrainei și acțiunile hibride în Europa. Totuși, Alianța Nord-Atlantică nu identifică, în acest moment, o amenințare iminentă la adresa unui stat membru.

Poziția Alianței a apărut după ce o evaluare a serviciilor secrete americane avertizează că Putin ar putea testa hotărârea NATO cu acțiuni limitate, chiar și în timp ce războiul din Ucraina continuă.

În paralel, Europa se așteaptă la o intensificare a acțiunilor de sabotaj rusești. Kremlinul alege din ce în ce mai des ținte specifice, legate de sprijinul acordat Ucrainei, inclusiv obiective din domeniul transporturi și din industria de apărare.

Recomandarea video