Oana Țoiu, despre ultimele incidente cu drone: Dovezi foarte clare că aparțin Rusiei

Publicat: 03 05. 2026, 22:28

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a spus, duminică seara, la TVR 1, că l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse la Ministerul Afacelor Externe tocmai pentru „a clarifica ferm faptul că nu este acceptabil în niciun fel” să intre în spațiul nostru aerian fără să aibă permisiunea să facă asta.

De asemenea, Țoiu a spus că „vorbim pentru prima dată de la începutul războiului de agresiune împotriva Ucrainei de drone încărcate cu explozibil. Și acest lucru este de netolerat”.

Mai mult decât atât – afirmă Țoiu – reprezentanți din Ministerul Apărării Naționale spun că împreună cu celelalte instituții care au intervenit la fața locului au descoperit „dovezi foarte clare pentru a putea atribui sursa acestor drone”.

„Este foarte clar că sunt drone care aparțin Rusiei. Acest lucru este identificabil inclusiv după motorul care este folosit pentru dronele respective. Într-adevăr, prin secretară de stat Ana Tinca noi am avut un discurs la Consiliul de Securitate al Organizației Naționilor Unite. Am cerut Bahrainului care prezida dreptul la intervenție și evident, mai ales că tema zilei era securitate maritimă, acest lucru a fost primit cu solidaritate de celelalte state”, mai spune Oana Țoiu.

Ministrul a afirmat că România va avea o intervenție dedicată, o adunare dedicată NATO, la cererea României pentru securitate maritimă la Marea Neagră.

„Acest lucru noi îl pregătisem din timp de dinainte de cel mai recent episod cu drone pentru că vorbim de riscuri pe care noi le aveam pe harta lucrurilor posibile și evident că am pregătit la fiecare palier diplomatic spații, conversații, agende care să permită României să poziționeze riscurile pe care le evaluează la Marea Neagră dar dincolo de asta, interesul strategic pentru Marea Neagră, care nu este doar al României, este un interes al Uniunii Europene, al regiunii și avem des conversații și cu Turcia legat de protejarea Mării Negre i-am vorbit des cu Ministrul de Externe Hakan Fidan pentru a putea să sincronizăm ce facem la Marea Neagră nu doar în interiorul NATO, dar și în perspectiva deschiderii în România unui hub de securitate maritimă, o propunere a României prezentă în abordarea strategică a Uniunii Europene la Marea Neagră un proiect pentru care lucrăm a rături de Bulgaria. În România, în afară de Ministerul Afacerilor Externe este implicat de sigur și Ministerul de Interne și Ministerul Apărării. Și noi avem un proiect definit în bună parte de ce așteptăm prezența noului guvern al Bulgariei ca să putem să finalizăm ultimii pași astfel încât, împreună cu Comisia Europeană, să putem să anunțăm proiectul final”, a mai spus Țoiu.