OPINIE | Cât de raţional se poate vorbi despre REFERENDUM privind Constituţia

Aşa cum arată acum situaţia, iminenţa unui referendum pentru revizuirea Constituţiei nu e o şansă de îmbogăţire a culturii democratice naţionale, ci doar un episod de confuzie intelectuală şi politică. Poate fi însă altfel, putem profita cumva ca societate de pe urma acestui moment?

902 afișări
Imaginea articolului OPINIE | Cât de raţional se poate vorbi despre REFERENDUM privind Constituţia

OPINIE | Cât de raţional se poate vorbi despre REFERENDUM privind Constituţia

De la bun început e util să depăşim proclamaţiile care încearcă să prezinte drept un fapt ruşinos sau glorios tentativa de actualizare prin referendum a definiţiei constituţionale a căsătoriei, fiindcă nu cu ideea în sine de referendum e problema. În mai 2015, Irlanda a legalizat căsătoriile gay prin referendum, cu 62% din voturi în favoarea iniţiativei coaliţiei de guvernământ (Fine Gael, de centru-dreapta, şi laburiştii) de a revizui constituţia prin adăugarea precizării „căsătoria poate fi contractată legal de către două persoane, fără deosebire de sex”. În decembrie acelaşi an, Slovenia a respins mariajele gay printr-un referendum unde 63,5% au votat contra unei legi iniţiate de un partid de stânga care recunoştea căsătoria „între două persoane” în loc de „între un bărbat şi o femeie”. Atât în Irlanda, cât şi în Slovenia, faptul că s-a ajuns la referendum n-a fost o consecinţă a iresponsabilităţii politicienilor (e vorba de clişeul, vehiculat şi la noi, că a invita cetăţenii să se pronunţe prin referendum înseamnă automat deschiderea unei cutii a Pandorei ca în cazul Brexit), ci o consecinţă a sistemului lor legislativ.

În Irlanda, orice revizuire a constituţiei trebuie obligatoriu validată prin vot popular, la fel ca şi la noi, iar coaliţia de guvernământ a decis să promoveze recunoaşterea mariajelor gay prin revizuirea constituţiei în loc de o lege obişnuită nu ca să complice tranşarea problemei, ci dimpotrivă, ştiind că o lege obişnuită ar fi urmat să fie atacată şi respinsă la Curtea Supremă; în plus, ca stat care a introdus parteneriatele civile din 2010, Irlanda a dorit să ofere protecţie constituţională explicită cuplurilor gay, având în vedere că numai căsătoriile, nu şi parteneriatele civile erau ocrotite prin constituţie. În Slovenia, consultarea populară a apărut din alt motiv: cetăţenii au dreptul să conteste orice lege adoptată de parlament şi să determine supunerea ei la referendum dacă reuşesc să strângă 40.000 de semnături în acest sens în 35 de zile. Aşa s-a întâmplat cu această lege: asociaţia „Soarta copiilor e în joc”, un fel de echivalent al Coaliţiei pentru Familie (CpF) de la noi, a strâns peste 80.000 de semnături şi a reuşit să determine declanşarea referendumului.

Văzut de la distanţă, rezultatul acelei consultări a părut chiar un capăt de ţară, întrucât miza introducerii căsătoriilor gay în Slovenia era specială: ar fi fost prima ţară din Est care ar fi realizat asta, făcând o breşă în blocul esticilor tradiţionalişti (ceea ce explică implicarea atâtor voci externe, de o parte comisari şi înalţi funcţionari de la Bruxelles, parlamentari din PE etc, de cealaltă parte nu doar ierarhii catolici locali, ci însuşi Papa Francisc). În Slovenia însă, unde parteneriatele civile sunt recunoscute încă din 2006, acesta a fost doar un episod dintr-o serie de bătălii legislative concentrate nu pe definiţia căsătoriei, ci pe gama concretă de drepturi sociale şi economice de care beneficiază cuplurile aflate în parteneriate civile. Iar următorul episod a venit deja anul acesta, cu o nouă lege de recunoaştere a căsătoriilor gay, concepută însă fără dreptul de adopţie a copiilor şi cel de acces la serviciile de reproducere asistată, adică exact drepturile pe care le contestaseră cei ce au votat negativ la referendum.

Acum vedem deci mai clar unde anume se situează România. În primul rând, referendumul apare tot pentru că aşa funcţionează sistemul legislativ: dacă o iniţiativă cetăţenească privind revizuirea Constituţiei este asumată de suficiente forţe politice încât să fie adoptată în Parlament, legea de revizuire face obiectul unui referendum constituţional, adică al unui referendum unde atât organizarea, cât şi rezultatele sunt imediat obligatorii. Prin urmare, sunt fie ignorante, fie ipocrite discursurile care au aerul că iniţiativa CpF este un fel de stihie din faţa căreia partidele nu au putut decât să se dea la o parte (“Nu PSD va decide. Decizia va aparţine poporului român. PSD votează pentru a da posibilitatea poporului român să-şi exprime voinţa suverană” – Costel Lupaşcu, deputat PSD); parlamentarii au dreptul să decidă liber dacă adoptă sau nu iniţiativa respectivă ori dacă o modifică astfel încât să satisfacă interese mai cuprinzătoare decât cele ale grupului care a propus-o.

În al doilea rând, ceea ce ar trebui să fie dezbaterea de acum vine pe un teren virgin şi gol puşcă, pentru că la noi nu există nici parteneriate civile (patru iniţiative din 2008 încoace au căzut silenţios în Parlament, una încă e în dezbatere la fel de silenţios), nici vreun istoric de militantism de vreo parte sau de alta (Biserica Ortodoxă este foarte departe de agresivitatea altor culte în materie de impunere a viziunii religioase în legislaţia statului laic, iar campanii ale activiştilor pentru impunerea căsătoriilor gay practic n-au existat). Prin urmare, atât politicienii, cât şi formatorii de opinie au lăsat deja baltă tema Constituţiei şi vorbesc despre ceea ce ştiu ei mai bine, adică arătând cu degetul la adversari că vor să profite electoral de acest moment.

Culmea e însă că iniţiativa CpF a fost pentru partide mai curând un prilej de umilire decât de afirmare electorală. USR şi-a arătat din plin slăbiciunea şi conflictele interne cu ocazia consultării membrilor despre poziţionarea partidului faţă de revizuirea Constituţiei, iar PSD şi PNL au ajuns identice ideologic, convenind amândouă să sprijine iniţiativa CpF în Parlament, iar acum încearcă timid să schimbe vorba ca să pară măcar un pic diferite: Liviu Dragnea vrea să prezinte drept eroism faptul că, susţinând CpF, PSD a ajuns un partid de dreapta („Nu o să am mulţi prieteni din Europa, nici măcar din partidul meu, al socialiştilor europeni”), în timp ce Ludovic Orban s-a refugiat în contestarea la CCR a modificărilor aduse de PSD la legea de organizare a referendumului.

Iar în al treilea rând, o dezbatere raţională nici nu prea are cum să existe atâta vreme cât referendumul e prezentat, într-un mod confuz şi pasiv-agresiv, ca fiind „pentru familie” sau „pentru familia tradiţională” chiar de către iniţiatorii lui, care probabil din lene intelectuală nu s-au obosit să înţeleagă cum anume i-a ajutat CCR atunci când a conchis, anul trecut, că un referendum pe această temă nu vizează limitarea unor drepturi fundamentale, aşa cum au susţinut ONG-urile adversare ale iniţiativei, întrucât „se referă exclusiv la dreptul la căsătorie şi relaţiile de familie ce rezultă din căsătorie”, în vreme ce “noţiunea de viaţă de familie este complexă, cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relaţiile de familie rezultând din căsătorie”.

O discuţie deschisă despre acel verdict şi despre ce e cu acele “raporturi de familie de fapt” ar fi pus capăt unor victimizări absurde de genul “Am întrebat dacă eu cu fiul meu suntem o familie” (Adriana Săftoiu – PNL), adică sperietorii că familiile monoparentale sau unde părinţii sunt divorţaţi sau bunicii se ocupă de creşterea copiilor ar fi scoase de sub protecţia legii. CpF nu pare să cunoască însă nici obiectul propriei sale iniţiative legislative, din moment ce, interesată exclusiv să demonizeze “sodomiţii” şi “marxiştii”, n-a clarificat niciodată că el se referă la definirea căsătoriei şi nu la definirea familiei. E drept că nici n-ar fi avut vreun interes s-o facă, fiindcă aşa ar fi ieşit şi mai mult în evidenţă pentru cât de mulţi români heterosexuali şi homosexuali este de fapt irelevant un astfel de referendum.

În asemenea condiţii, e ironic că tocmai un membru de frunte al CpF, preotul Constantin Necula, a spus deschis de curând, la o dezbatere a USR, ceva ce n-a îndrăznit de fapt să comenteze nimeni: "Statul român va face jocul teribil de diplomatic cu interesul naţional. Ei ne vor zice: facem referendumul, semnăm pentru referendum, dar dăm drumul la parteneriatele civile, un fel de «trebuie să le dăm şi lor ceva». Şi o să spun că în spiritul democratic, este OK; în spiritul moral – mă abţin". E posibil însă ca preotul să fi gândit deja mai departe decât politicienii cei aşa de sfioşi în faţa stihiei “poporului” şi care n-au interes să-şi bată capul nici măcar cu tema propusă pentru referendum, necum cu chestii aşa de complicate cum e parteneriatul civil.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici