Prima pagină » Politic » Opt state arabe și musulmane sprijină planul lui Trump pentru Gaza

Opt state arabe și musulmane sprijină planul lui Trump pentru Gaza

Opt state arabe și musulmane susțin planul de pace al lui Donald Trump pentru Gaza, iar UE îl consideră o oportunitate de a încheia conflictul.
Opt state arabe și musulmane sprijină planul lui Trump pentru Gaza
Petru Mazilu
30 sept. 2025, 11:06, Politic

Opt state arabe și musulmane sprijină planul lui Donald Trump pentru încetarea conflictului din Gaza. Reprezentanții țărilor au semnat o declarație comună. Și UE a transmis că planul reprezintă o bună oportunitate pentru încheierea conflictului.

Miniștrii de externe din Arabia Saudită, Iordania, Emiratele Arabe Unite, Pakistan, Indonezia, Qatar, Turcia și Egipt au semnat o declarație prin care promit să colaboreze cu Statele Unite pentru finalizarea și implementarea planului de pace propus de președintele Donald Trump.

Documentul reafirmă angajamentul lor de a sprijini încetarea războiului printr-un acord care să asigure livrarea umanitară fără restricții, să prevină strămutarea palestinienilor, să faciliteze eliberarea ostaticilor, să garanteze securitatea tuturor părților, să impună retragerea completă a Israelului, să reconstruiască Gaza și să creeze o cale către o pace justă, bazată pe soluția celor două state, potrivit Sky News.

Și președinta Comisiei Europene a salutat planul de pace susținut de SUA.

Ursula von der Leyen a declarat că UE este „gata să contribuie” pentru realizarea planului.

„Salutăm angajamentul președintelui Trump de a pune capăt războiului din Gaza. Încurajați toate părțile să profite acum de această oportunitate”, a declarat ea.

Ostilitățile ar trebui „să se încheie cu furnizarea de ajutor umanitar imediat” pentru locuitorii din Gaza și cu „eliberarea imediată a tuturor ostaticilor”, a precizat Ursula von der Leyen.