Orban, premierul desemnat: Echipele de negociere vor discuta şi cu PSD, atât la Camere, dar şi individual

Prim-ministrul desemnat Ludovic Orban a declarat, miercuri, că există echipe de negociere care vor avea discuţii şi cu PSD, atât la nivelul celor două Camere, cât şi individual, cu parlamentarii care se vor arăta dispuşi să susţină Executivul PNL.

636 afişări
Imaginea articolului Orban, premierul desemnat: Echipele de negociere vor discuta şi cu PSD, atât la Camere, dar şi individual

Orban, premierul desemnat: Echipele de negociere vor discuta şi cu PSD, atât la Camere, dar şi individual

„Cu siguranţă vom discuta şi cu parlamentarii PSD. Ştiţi că am format echipe de negociere la nivelul Camerei şi la nivelul Senatului, vor aborda individual, şi cu parlamentarii despre care ştim că nu agreează, ca să spun aşa, deviaţionismul grav al conducerii PSD şi care ar putea să voteze pentru ceea ce este bine pentru România”, a afirmat Ludovic Orban, miercuri la Parlament, întrebat dacă vor fi negocieri şi cu parlamentarii PSD în vederea susţinerii noului Executiv.

Chestionat dacă există semnale din partea PSD cum că vor oferi sprijinul, aşa cum s-a întâmplat şi pentru votul moţiunii, Ludovic Orban a răspuns: „Când vom avea, nu pot să zic certitudini, dar când vom avea garanţii ferme din partea unor parlamentari, vom şti exact pe câte voturi suplimentare, faţă de formaţiunile politice care vor decide să susţină Guvernul, putem să contăm”.

Liderul PNL a adăugat că liberalii vor fi foarte deschişi la aceste discuţii, pentru că vor să aibă un parteneriat care să stabilizeze situaţia creată de PSD şi să repare stricăciunile făcute de social-democraţi.

„Pornim foarte deschişi şi foarte oneşti la aceste discuţii. Chiar vrem să facem un parteneriat care să stabilizeze situaţia, să ne permită să reparăm toate stricăciunile, să oprim toate scurgerile prin găurile făcute în barcă de guvernările PSD. Oricine ne sprijină în acest demers, va avea de câştigat, nu va avea de pierdut. Oricine se cramponează de menţinerea la putere a PSD-ului nelegitim, care a căzut pe moţiune de cenzură, face un rău imens României, şi va avea de pierdut, inclusiv pe plan electoral”, a conchis Orban.

Pe de altă parte, liderul deputaţilor PNL Raluca Turcan a afirmat că nu vor exista discuţii cu PSD în această perioadă, nici măcar pentru ca aleşii social-democraţi să asigure cvorumul în plenul reunit în care va fi dat votul de învestitură pentru noul Guvern.

„În privinţa PSD pi ne-am convins ce parale fac. Adică, nu s-a schimbat nimic. Ne aşteptăm la toate şicanele posibile şi imposibile”, a declarat Raluca Turcan, miercuri, la Parlament.

Guvernul Orban va avea o configuraţie de maxim 16 ministere.

Ludovic Orban are negocieri în aceste zile cu partidele politice în vederea sprijinirii noului Executiv în Parlament.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că premierul desemnat este Ludovic Orban. Decretul a fost publicat, marţi seara, în Monitorul Oficial.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici