Orban: Schimbarea programului de guvernare al PSD, crimă cu premeditare; Toţi românii să se opună

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că schimbarea programului de guvernare al PSD este o „crimă cu premeditare”, făcând apel la toate forţele politice, la oamenii de afaceri şi la românii responsabili să se opună impozitării cifrei de afaceri a companiilor şi desfiinţării cotei unice.

399 afișări
Imaginea articolului Orban: Schimbarea programului de guvernare al PSD, crimă cu premeditare; Toţi românii să se opună

Orban: Schimbarea programului de guvernare al PSD, crimă cu premeditare; Toţi românii să se opună

„Ceea ce face PSD prin schimbarea programului de guvernare este o crimă cu premeditare la adresa economiei şi a românilor. Impozitarea cifrei de afaceri a companiilor şi desfiinţarea cotei unice sunt măsuri care vor lovi crunt economia ţării. Va urma un exod al marilor investitori, somaj şi exod al oamenilor care pot şi vor să muncească ca să câştige mai mult”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, pe Facebook.

Ludovic Orban a afirmat că dacă şi planul de desfiinţare sau naţionalizare a pilonului doi de pensii va fi pus în aplicare „această trădare a alegătorilor poate fi numită un atentat la stabilitatea şi viitorul” cetăţenilor.

„Fac apel la toate forţele politice, la oamenii de afaceri şi la toţi românii responsabili să se opună, prin toate mijloacele legale de care dispun, adoptării acestor nemernicii care pot arunca România într-o profundă criză economică”, a spus Orban.

„Nu asta aţi promis şi nu pentru acest program v-au votat oamenii!”, le-a transmis liderul PNL social-democraţilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici