Orban, trădat de Turcan: „Nu am obiceiul să regret”

  • Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost întrebat, sâmbătă, la Botoşani, dacă se simte trădat de Raluca Turcan, care îl va susţine la alegerile interne pe Florin Cîţu.
  • Raluca Turcan a fost alături de Florin Cîţu când acesta şi-a anunţat candidatura.
758 afișări
Imaginea articolului Orban, trădat de Turcan: „Nu am obiceiul să regret”

Orban, trădat de Turcan: „Nu am obiceiul să regret”

Întrebat, într-o conferinţă de presă, la Botoşani, dacă se simte trădat de Raluca Turcan, care a fost a fost vicepremier în Guvernul pe care l-a condus şi care şi-a anunţat susţinerea pentru Florin Cîţu la alegerile interne, Ludovic Orban a spus că Turcan este „doar un delegat la Conrges”.

„Raluca Turcan a fost susţinută de mine pentru funcţia de prim-vicepreşedinte la Congresul din 2017, ulterior a fost sprijinită de mine ca lider de grup la Camera Deputaţilor, vicepremier în Cabinetul pe care l-am condus şi am susţinut-o şi pentru funcţia de ministru al Muncii la constituirea Guvernului. Dacă are o opţiune, este dreptul oricărui membru al PNL. Repet, la Congres vor veni 5.000 de delegaţi”, a spus Ludovic Orban.

Orban a mai spus că nu regretă sprijinul pe care i l-a acordat Ralucăi Turcan pentru a ajunge vicepremier.

„Nu am obiceiul să regret. Am obiceiul să fac analize şi evident că întotdeauna oamenii pot să îţi facă surprize. Important e să ştii ce trebuie să faci pe viitor,” a afirmat acesta. 

Întrebat, în continuare, dacă Raluca Turcan va mai face parte din echipa guvernamentală în cazul în care el va fi reales preşedinte al PNL, Ludovic Orban a spus că va susţine candidaţi pentru fiecare funcţie în conducerea PNL, după Congres, însă despre Guvern discuţiile vor avea loc, între liberali, după Congresul din 25 septembrie.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, recent, că la Congresul în care se va alege noua conducere a PNL îl va susţine pe Florin Cîţu. De altfel, Turcan a fost alături de Florin Cîţu când acesta şi-a anunţat candidatura.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici