OUG care suspendă diminuarea pedepsei deţinuţilor care scriu cărţi în penitenciar, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de urgenţă care suspendă până la 1 septembrie 2016 diminuarea perioadei de detenţie pentru deţinuţii care scriu lucrări cu caracter ştiinţific în timpul executării pedepsei a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.

2061 afișări
Imaginea articolului OUG care suspendă diminuarea pedepsei deţinuţilor care scriu cărţi în penitenciar, publicată în Monitorul Oficial

OUG care suspendă diminuarea pedepsei deţinuţilor care scriu cărţi în penitenciar, publicată în Monitorul Oficial

În OUG pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal se precizează că s-a ţinut seama de "creşterea fără precedent, în special pe parcursul anilor 2014 şi 2015, a numărului lucrărilor ştiinţifice elaborate şi publicate de către persoanele condamnate aflate în executarea unei pedepse privative de liberate în penitenciar, tinzând spre un fenomen de mare amploare care nu mai poate fi controlat, îndepărtând prevederile legale de la dreptul lor legitim".

Totodată se arată că prin abuzul de acest beneficiu se ajunge la situaţia în care nu se mai realizează scopul şi funcţiile pedepsei privative de liberate.

De asemenea, în document se menţionează că suspendarea pe o perioadă limitată va permite stoparea fenomenului, dar va da posibilitatea instituţiilor competente să facă o analiză amănunţită a situaţiei.

Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară.

Executivul a decis suspendarea prevederilor şi nu eliminarea lor, aşa cum era în proiectul de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Justiţiei, argumentând că a ţinut cont şi de obiecţiile CSM.

Măsura suspendării a fost acceptată de premierul Dacian Cioloş, care a dispus formarea unui grup de lucru interministerial care să gândească un mecanism de evaluare a caracterului ştiinţific al lucrărilor scrise de deţinuţi.

Concret, proiectul de OUG elaborat iniţial de Ministerul Justiţiei stabilea abrogarea art.96 alin.(1) lit.(f) din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici