Politic

PSD a stabilit să facă o singură nominalizare la prezidenţiale, urmând să se anunţe pe 1 august

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD, reunit în şedinţă informală la Orăştie, a decis, luni, să meargă cu o singură nominalizare pentru alegerile prezidenţiale, anunţul formal urmând să fie făcut la Consiliul Naţional din 1 august, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid participante la discuţii.

PDL şi PNL anunţă moţiune simplă la Camera Deputaţilor pe cazul Duicu

PDL şi PNL vor depune miercuri, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă prin care vor cere ca ministrul Robert Cazanciuc să dea explicaţii în cazul Duicu, a anunţat, luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga.

Ponta: Nu exclud varianta ca PSD să-l susţină pe Oprescu la prezidenţiale. Mi-ar plăcea

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a fost solicitat, luni, la Orăştie, să comenteze declaraţia lui Sorin Oprescu, care spunea că ar candida la prezidenţiale dacă ar fi susţinut de PSD, el arătând că nu exclude această variantă, ci, dimpotrivă, i-ar plăcea, dar că decizia în acest sens e una comună

Oprescu: Dacă va fi cazul şi voi fi sprijinit de PSD, candidez la Preşedinţie

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, se declară dispus să candideze la alegerile prezidenţiale, dacă va avea sprijinul PSD şi al "poporului PSD".

Ponta: Nu îi cer lui Dragnea să plece din Guvern. Cazanciuc îşi va face treaba în continuare la Ministerul Justiţiei

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Orăştie, răspunzând unor întrebări, că nu îi va cere lui Liviu Dragnea să plece din Guvern pentru a se ocupa de campania PSD pentru prezidenţiale, el arătând că şi Robert Cazanciuc îşi va face în continuare treaba de ministru al Justiţiei.

Prima şedinţă a noului BPN al PNL are loc marţi. Se discută despre sondajul pentru prezidenţiale

Prima şedinţă a BPN al PNL, după alegerea noii conduceri în Congres, va avea loc marţi şi se va discuta despre comandarea sondajului în baza căruia se va stabili candidatul liberalilor la prezidenţiale, Klaus Iohannis sau Crin Antonescu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale.

Blaga: Numele partidului după fuziune, ultimul lucru pe care îl vom limpezi. Nu am dat niciun mandat

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat, luni, că de o lună spune că numele viitorului partid care va rezulta din fuziunea cu PNL este ultimul lucru care trebuie limpezit şi că "numele partidului poate fi PNL, PDL sau un alt nume".

Cazul Mircea Băsescu – Bercea: SPP a trimis Comisiei de apărare din Senat raportul privind protecţia informativă a preşedintelui

SPP a trimis, luni, Comisiei pentru apărare a Senatului, raportul solicitat de membrii Comisiei, privind modul în care Serviciul a asigurat protecţia informativă a preşedintelui Traian Băsescu.

Ponta, despre remanierea lui Pricopie: Mă pronunţ la final,după testele naţionale şi bacalaureat

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, la Orăştie, dacă ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, va face obiectul discuţiilor din CExN al PSD privind o eventuală remaniere, el arătând că se va pronunţa la final, respectiv după ce se vor finaliza testele naţionale şi bacalaureatul.

Delegaţiile PNL-PDL au discutat continuarea procesului de fuziune. Blaga: Negocierile dintre PDL şi PNL „nu au intrat în niciun impas”

Delegaţiile PNL-PDL s-au reunit, luni dimineaţă, pentru a discuta legat de paşii pentru continuarea procesului de fuziune între cele două formaţiuni, fiind discutate ca date pentru un congres comun 12 sau 19 iulie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la reuniune. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că negocierile dintre PDL şi PNL privind fuziunea "nu au intrat în niciun impas".

Dragnea: Am o relaţie bună cu Rus.Am auzit că se va „juca” cu cuţite pe masă, colegii n-au avut cuţite

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Orăştie, răspunzând unei întrebări, că are o relaţie foarte bună cu Ioan Rus şi că a auzit şi el scenariul în care la CExN se va "juca cu cuţitele pe masă", arătând că, în schimb, social-democraţii nu au avut niciun cuţit.

Dragnea: Cred că între PSD şi presă e o relaţie apropiată. Am făcut tot ce am putut să aveţi condiţii

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Orăştie, întrebat de ce presa nu are acces la lucrările CExN, că între PSD şi presă există o relaţie foarte apropiată şi că s-a făcut tot ce s-a putut ca jurnaliştii să beneficieze de condiţii foarte bune în cursul zilei.

Dragnea, întrebat de remanieri: Miniştrii PSD, invitaţi la CEx să răspundă întrebărilor aleşilor locali

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Orăştie, că miniştrii PSD au fost invitaţi la şedinţa CExN pentru a avea o discuţie şi a răspunde întrebărilor aleşilor locali social-democraţi, el arătând că la reuniune se va discuta serios despre calitatea guvernării.

Dragnea, întrebat cum va lucra cu Şova în campania pentru prezidenţiale: Eu pot să lucrez cu oricine

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat, duminică, la Orăştie, cum va lucra cu Dan Şova în campania pentru alegerile prezidenţiale, în calitatea acestuia de purtător de cuvânt, el arătând că el poate să lucreze cu oricine şi că la PSD este loc pentru fiecare.

Dragnea: Nu se pune problema să demisionez din Guvern pentru a mă ocupa de campania prezidenţială

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a precizat, duminică, la Orăştie, răspunzând unei întrebări, că nu se pune problema să demisioneze din Guvern pentru a se ocupa de campania prezidenţială la partid.

Dragnea, la CExN: Colegii vor ca Ponta să candideze la prezidenţiale. Ei nu vor alegeri interne

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Orăştie, că social-democraţii cu care a discutat în cadrul şedinţei informale a CExN doresc ca Victor Ponta să candideze la prezidenţiale, fără a mai organiza alegeri interne în partid pentru desemnarea candidatului.

Iohannis: Afirmaţia că PDL acceptă numele PNL – concluzia mea, după discuţii formale şi informale

Liderul PNL Klaus Iohannis spune că înţelege şi respectă "sensibilitatea unor colegi din PDL legată de nume şi identitate" şi că nu a dorit "în niciun fel" să o "lezeze", afirmaţia că PDL acceptă numele de PNL pentru noul partid fiind concluzia sa, "în urma multor discuţii formale şi informale".

Cameron: Desemnarea lui Junker riscă să lase România, Bulgaria fără protecţie în faţa Rusiei

Premierul britanic David Cameron a avertizat statele UE, la summit, că nominalizarea lui Jean-Claude Junker la preşedinţia CE ar putea avea efecte negative pentru fiecare ţară, României, Bulgariei şi Poloniei transmiţându-le că riscă să rămână fără protecţie în faţa Rusiei, potrivit Mail on Sunday.

CExN al PSD discută informal, la Orăştie, despre candidatul la prezidenţiale şi pregătirea campaniei – FOTO

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se reuneşte, duminică seară, într-o şedinţă informală, convocată la Orăştie, pentru a discuta despre procedurile de desemnare a candidatului PSD la prezidenţiale, precum şi despre pregătirea partidului pentru campania electorală.

Scutaru: Tăriceanu vrea să-şi salveze funcţia. Se clarifică lucrurile, cine este cu PNL şi cine nu

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, referitor la decizia unor parlamentari de a părăsi PNL, că este "un moment de clarificare" şi că, în acest moment, Călin Popescu Tăriceanu "de fapt încearcă să-şi salveze postul de preşedinte al Senatului".

Ponta: Nu l-am chemat niciodată pe Tobă la Guvern pentru a discuta cu Duicu

Premierul Victor Ponta a declarat că nu l-a chemat niciodată pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, la Guvern pentru a se întâlni cu fostul şef al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu.

Predoiu: Se impune „o resetare” a discuţiilor cu PNL, în sensul unui limbaj care să arate respect

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu declară că pentru democrat-liberali denumirea de PDL este "la fel de valoroasă" ca aceea de PNL şi din acest punct încep negocierile cu liberalii, menţionând totodată că se impune "o resetare" în discuţiile cu PNL, în sensul unui limbaj care să arate respect.

Şase deputaţi PNL, între care Gerea, îşi anunţă DEMISIA din partid şi se alătură lui Tăriceanu

Şase deputaţi liberali, între care Andrei Gerea, şi-au anunţat, duminică, demisia din PNL şi trecerea la formaţiunea pe care o va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu, aceştia declarând pentru MEDIAFAX că sunt nemulţumiţi de fuziunea cu PDL şi de modul în care s-a desfăşurat congresul partidului.

ALARMĂ la baza militară românească din Kandahar. Ponta şi miniştrii au fost adăpostiţi în buncăr. Ponta: A dat culoare, păcat că nu am apucat să stăm mai mult la masă

Militarii au declanşat alarma de raid aerian cu rachete la baza din Kandahar, unde premierul Victor Ponta este prezent pentru începerea procedurilor de retragere a trupelor româneşti, şeful Guvernului şi miniştrii fiind adăpostiţi rapid într-un buncăr. Alarma a fost ridicată, parţial, după aproximativ 20 de minute, iar oficialii români au fost scoşi din buncăr.

Vicepreşedinte PDL: Proiectul fuziunii PNL-PDL va continua pentru că nu există drum de întoarcere

Vicepreşedintele PDL Ioan Bălan consideră că proiectul fuziunii PNL-PDL trebuie să continue, fiind prea important, şi, chiar dacă procesul a fost bulversat de decizia liberalilor ca formaţiunea rezultată să se numească PNL, nu există drum de întoarcere, opiniile urmând să fie armonizate.

RETRAGEREA trupelor româneşti din Afganistan a început. Ponta, Oprea şi Duşa, prezenţi la proceduri

Premierul Victor Ponta se află în Afganistan, unde asistă la începerea procedurilor de retragere a trupelor româneşti, fiind însoţit de către miniştrii români de Apărare şi Interne. Calendarul de retragere prevede ca, din luna octombrie, să mai rămână în Afganistan doar circa 200 de militari care să se ocupe de instruirea armatei afgane.

Orban: Candidatul la prezidenţiale va fi desemnat în două-trei săptămâni, în baza sondajelor

Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă noaptea, după anunţarea rezultatelor privind alegerea noii conduceri a partidului, că desemnarea candidatului PNL la prezidenţiale se va face în două-trei săptămâni, în baza sondajelor de opinie, în cadrul Delegaţiei Permanente.

Orban: Colegii din Partidul Democrat sunt convinşi de faptul că noul partid fuzionat se va numi PNL

Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă noaptea, că reprezentanţii PDL sunt convinşi de fapul că numele noului partid rezultat din fuziunea celor două partide se va numi Partidul Naţional Liberal, iar menţinerea numelui partidului este o condiţie peste care liberalii nu pot trece.

Congresul PNL a ales vicepreşedinţii partidului, între care Orban, Atanasiu, Motreanu, Almăjan

Congresul PNL a ales, sâmbătă noaptea, noua conducere a partidului, după votarea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al PNL, fiind aleşi cei 31 de vicepreşedinţii partidului, primii dintre aceştia fiind Ludovic Orban, Teodor Atanasiu, Dan Motreanu, Marin Almăjanu şi Alina Gorghiu.

Vicepreşedinte PMP: Liberalii şi-au ales un preşedinte care nu are urmă de respect faţă de PDL

Vicepreşedintele PMP, deputatul Petru Movilă, susţine că dacă PSD i-ar fi dat lui Klaus Iohannis postul de vicepremier, actualul lider al liberalilor "nu ar fi avut niciodată în cap" o construcţie de dreapta, adăugând că la congresul PNL s-a văzut cât respect au liberalii faţă de PDL.

Boc: N-aş şterge cu buretele blazonul şi istoria PDL. Responsabilitatea aparţine conducerii partidului

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc susţine că ”nu trebuie şterse cu buretele blazonul şi istoria partidului”, în condiţiile în care conducerea democrat-liberală ar fi acceptat ca noua formaţiune rezultată în urma fuziunii PNL - PDL să se numească PNL.

COMENTARIU: Congresul PNL – Prima gafă politică a lui Iohannis, prima reuniune liberală fără final clar

Congresul PNL pare să nu fi fost de bun augur pentru Klaus Iohannis, chiar dacă a fost ales preşedintele partidului, câtă vreme cei peste 1500 de delegaţi convocaţi în Capitală nu au putut răspunde la întrebarea: "Cine va fi candidatul la prezidenţiale?" şi o declaraţie a sa a stârnit furia PDL.

Oltean: PDL nu a acceptat ca partidul rezultat din fuziunea cu PNL să se numească PNL

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX că PDL nu a acceptat ca noul partid care va rezulta din fuziunea cu PNL să poarte numele PNL, iar în opinia sa afirmaţiile făcute de Klaus Iohannis sunt “un pas uriaş spre eşecul fuziunii”.

Deputatul Graţiela Gavrilescu îşi anunţă demisia din PNL: La Congres a funcţionat cooperativa

Deputatul PNL Graţiela Gavrilescu a anunţat, sâmbătă, că va demisiona din PNL, ea reclamând că la Congres ”s-a votat după cum era aranjat şi bileţele au circulat” şi precizând că se va alătura partidului liberal pe care îl va fonda Călin Popescu Tăriceanu.

Antonescu: Nu aveam elemente azi să alegem candidatul la prezidenţiale. Gestul lui Iohannis a fost unul inspirat – VIDEO

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că gestul noului preşedinte al PNL, Klaus Iohannis, de a retrage rezoluţia privind candidatura la prezidenţiale a fost unul inspirat, menţionând că nu ar fi existat elementele pentru o decizie asupra persoanei propuse.

Antonescu: Posibil ca Predoiu să nu fie la curent legat de anunţul lui Iohannis privind noul partid

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că nu crede că anunţul lui Klaus Iohannis privind acceptarea de către PDL ca noul partid rezultat din fuziune să se denumească Partidul Naţional Liberal a fost făcut "fără să aibă ceva în spate".

Predoiu, despre numele PNL pentru noul partid: Nu ştiu ce mandat are Iohannis, dar pe al meu nu!

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a precizat, sâmbătă, pe Facebook, la scurt timp după ce Klaus Iohannis a anunţat că noua formaţiune rezultată din fuziune se va numi PNL, că nu ştie ce mandat are liderul PNL să facă acest anunţ, dar pe al lui nu îl are.

Iohannis: Retrag Rezoluţia privind candidatul la prezidenţiale şi o trimit în Delegaţia Permanentă

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis a anunţat, sâmbătă, că retrage Rezoluţia privind desemnarea candidatului partidului la prezidenţiale şi o trimite la Delegaţia Permanentă, arătând că ultimul lucru pe care îl doreşte este o sciziune în partid.

Iohannis şi Antonescu au acceptat să fie propuşi candidaţi ai PNL la preşedinţia României

Preşedintele PNL Klaus Iohannis şi fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu au acceptat, sâmbătă, să fie propuşi candidaţi ai PNL la preşedinţia României, ei exprimându-şi acceptul în plenul congresului liberal.

Ponta, mesaj pe Facebook pentru Congresul PNL: Mulţumesc votanţilor PNL pentru construcţia USL

Premierul Ponta a postat, sâmbătă, un mesaj pe contul său de Facebook, în care urează succes Congresului PNL, aflat în desfăşurare la Palatul Parlamentului, el arătând că le mulţumeşte votanţilor PNL pentru aportul la construcţia USL, dărâmarea Guvernului Ungureanu şi înlăturarea baronilor PDL.