COMENTARIU: Congresul PNL - Prima gafă politică a lui Iohannis, prima reuniune liberală fără final clar

Congresul PNL pare să nu fi fost de bun augur pentru Klaus Iohannis, chiar dacă a fost ales preşedintele partidului, câtă vreme cei peste 1500 de delegaţi convocaţi în Capitală nu au putut răspunde la întrebarea: "Cine va fi candidatul la prezidenţiale?" şi o declaraţie a sa a stârnit furia PDL.

3813 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU: Congresul PNL - Prima gafă politică a lui Iohannis, prima reuniune liberală fără final clar

Klaus Iohannis (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

"Momentul zero" al reuniunii liberalilor nu a fost, cum în mod tradiţional se obişnuieşte la un congres, acela în care candidaţii pentru preşedinţia partidului îşi aruncă săgeţi, mai mult sau mai puţin elegant.

Iohannis s-a înscăunat fără emoţii, pentru că doar Ioan Ghise i-a făcut "concurenţă".

Nici discursul sau proiectul prezentat de edilul Sibiului nu au strârnit în rândul liberalilor tresărirea de odinioară de la reuniunile PNL, rememorările lui Crin Antonescu fiind mai vii decât viitorul proiectat de Iohannis.

Însă, momentul care i-a luat pe toţi delegaţii de la congres prin surprindere, într-un fel nu tocmai plăcut, a fost acela în care noul preşedinte al PNL a pus pe masă rezoluţia pentru prezidenţiabil. Atunci s-a născut întrebarea liberalilor – rostită din gura seniorului Quintus: "Câţi prezidenţiabili are PNL?"

Klaus Iohannis a spus că vrea şi l-a aplaudat toată sala. Crin Antonescu a răspuns, la rândul său, afirmativ şi l-au aplaudat, de asemenea, toţi delegaţii. Mircea Ionescu Quintus s-a dovedit la 97 de ani de o inspiraţie politică salvatoare. Le-a transmis celor prezenţi că există opţiunea votului secret între doi candidaţi sau transferul deciziei către Delegaţia Permanentă, forul suprem de conducere între congresele partidului.

Votul ar fi scindat partidul, în mod categoric. Oricare dintre cei doi, dacă ar fi câştigat, ar fi avut parte de un vot mult prea strâns.

Acest moment de referinţă din congres îşi are originile într-o discuţie Antonescu-Iohannis purtată în preajma alegerilor europarlamentare. Atunci Antonescu i-a adresat lui Iohannis, căruia i-a netezit calea în partid, întrebarea : "Vrei să fii preşedintele partidului sau să candidezi la prezidenţiale?".

A fost formula de întrebare "ori – ori". Dar, Iohannis a ales în cele din urmă "şi – şi" fără a-l consulta pe cel care trebuia să-i predea PNL. Astfel s-a destrămat empatia dintre cei doi.

Ulterior, edilul de la Sibiu, înconjurat de aceeaşi lideri din partid care până cu puţin timp în urmă gravitau în jurul lui Antonescu, a decis că vrea să ducă lucrurile până la capăt.

Rezoluţia prezidenţiabilului trebuia să fie un document fără nume şi prenume. Cel puţin asta fusese discuţia sa informală cu liderii PNL ce i s-au alăturat, iar această variantă nu l-ar fi pus în situaţia stânjenitoare de a fi obligat să retragă documentul din discuţia congresului.

Mai mult, el nu a pus în discuţia Delegaţiei Permanente, care a convocat congresul, conţinutul rezoluţiilor pe care intenţiona să le propună.

Chiar dacă ştia că sunt lideri ai PNL care susţin varianta Antonescu la Cotroceni, Iohannis a forţat lucrurile în speranţa că va câştiga dintr-o singură mişcare totul.

S-a dovedit a fi prima greşeală tactică a lui Iohannis, chiar în ziua în care partidul i-a acordat toată încrederea. Dar nu şi dreptul de decide singur.

Antonescu, în schimb, nu a câştigat mai mult decât se ştia în partid: că, dacă este nevoie, intră în cursa prezidenţială.

Acum delegaţii liberali se retrag spre casă, după un spectacol improvizat. Un singur lucru le rămâne în timpane: "România Mea!", strigată de Iohannis la finalul discursului în care îşi prezenta proiectul pentru PNL.

Va rămâne accentul pus de noul lider PNL pe cuvânt "mea", pe "partidul meu". Acest moment, aproape ţipat în microfonul sălii de congres după un discurs liniar, monoton, fără prea accente, va fi ţinut minte de publicul congresului.

Liberalii din ţară n-au putut aplauda cuvântarea lui Iohannis din primul moment. Şi cand au venit, aplauzele au fost formale, cu un fior de răceală în subtext.
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici