Politic

Dan Suciu: Salariul minim brut pe ţară va fi stabilit în baza unui mecanism automat de indexare. Noua lege a SALARIZĂRII bugetare va fi finalizată într-o lună şi va cuprinde criterii de performanţă

Vicepremierii, ministrul Muncii, ministrul Justiţiei şi reprezentanţii confederaţiilor sindicale vor forma un grup de lucru care va elabora, într-o lună, noul proiect al Legii salarizării bugetare, care va cuprinde şi criterii de performanţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Suciu: Guvernul va reevalua tot ce înseamnă servicii oferite de RA-APPS

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, miercuri, că Guvernul va reevalua ''tot ce înseamnă servicii oferite de RA-APPS'' pe motiv că ''procesul prin care se stabilesc cuantumurile şi se acoperă cheltuielile de cazare nu este suficient de transparent''.

Guvernul a aprobat normele de aplicare a Legii de finanţare a partidelor politice

Donaţiile care depăşesc 10 salarii de bază minime brute pe ţară se vor efectua numai prin conturi bancare, prevăd noile norme de aplicare a Legii privind finanţarea partidelor politice care au fost aprobate, miercuri, de Guvern, şi care prevăd sancţiuni între 10.000 şi 200.000 de lei.

Vicepreşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Bejeriţă, reţinut în dosarul de evaziune şi spălare de bani

Vicepreşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Bejeriţă, şi alte trei persoane au fost reţinuţi de procurori în dosarul în care firme de construcţii sunt suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu prejudiciu de peste 10 milioane de euro, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Surse: Klaus Iohannis va participa la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi, de pe 24 ianuarie

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, pe 24 ianuarie, la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi, alături de liderii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, potrivit unor surse politice, şeful statului fiind invitat de autorităţile locale.

Cioloş: Am finalizat planurile de acţiuni sectoriale pe fiecare minister. Îl trimitem Parlamentului

Premierul Dacian Cioloş a anunţat că Guvernul a finalizat planurile de acţiuni sectoriale pentru fiecare minister şi le-a sintetizat într-un document care va fi trimis Parlamentului până la finalul vacanţei parlamentare, cerându-le totodată miniştrilor să-l prezinte comisiilor de specialitate.

Ministrul Justiţiei: Au fost cazuri în care instanţa a apreciat că o lucrare nu era ştiinţifică

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, marţi, că există decizii din anii trecuţi ale instanţelor din România care au refuzat să reducă pedepse cu închisoarea pentru publicarea de lucrări ştiinţifice, motivând că respectivele lucrări nu erau ştiinţifice.

Guvernul discută miercuri despre aplicarea legii finanţării partidelor şi salarizarea bugetarilor

Guvernul discută, miercuri, în şedinţă, normele metodologice privind legea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, un proiect privind constituirea comisiilor privind procedura insolvenţei persoanei fizice, dar şi constituirea unor grupuri de lucru pentru legea salarizării.

Cioloş, despre cazul Bodnariu: Ţinem legătura cu autorităţile norvegiene pentru interesul copiilor

Premierul Dacian Cioloş a scris, marţi, pe Facebook, că este preocupat de situaţia familiei Bodnariu, despre care spune că este "foarte delicată" şi "complexă", precizând că autorităţile române ţin legătura constant cu cele norvegiene având ca prioritate interesul copiilor.

Iohannis: Condamn atentatele din Turcia şi Irak. E nevoie de fermitate în combaterea terorismului

Preşedintele Klaus Iohannis condamnă atentatele care au avut loc în ultimele două zile în Turcia şi în Irak şi transmite condoleanţe familiilor victimelor, precizând că este nevoie de "mai multă fermitate şi coordonare" a eforturilor tuturor statelor pentru combaterea terorismului.

Cazul familiei Bodnariu – Iohannis: Susţin eforturile Guvernului de a asigura respectarea drepturilor omului

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, pe Facebook, că urmăreşte cu atenţie cazul familiei Bodnariu şi că susţine eforturile autorităţilor române şi ale Guvernului de a asigura respectarea drepturilor omului pentru cetăţenii români, oriunde s-ar afla ei.

Ministrul Justiţiei vrea eliminarea articolului care reduce pedepsele pentru deţinuţii scriitori: E un fenomen scăpat de sub control

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat, marţi, că va propune Guvernului, în prima şedinţă din februarie, emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru abrogarea articolului din lege care prevede că deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice beneficiază de o reducere cu 30 de zile a pedepsei pentru fiecare carte, precizând că tot atunci va pune pe masa Executivului regulamentul de aplicare a Legii 254/2013, care trebuia să fie adoptat din februarie 2014.

Băsescu: Dacian Cioloş a fost tratat ca un copil de mingi de Angela Merkel

Preşedintele MP Traian Băsescu a declarat, marţi, că premierul Dacian Cioloş a fost tratat ''ca un copil de mingi'' de către cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în timpul vizitei efectuate la Berlin.

Băsescu despre candidatura la Primăria Capitalei: Voi anunţa la momentul potrivit

Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu a reiterat, marţi, că nu exclude o candidatură la Primăria Capitalei, afirmând că îşi va anunţa decizia ''la momentul potrivit'', în condiţiile în care Colegiul Naţional al partidului va valida sâmbătă candidaturile la locale în ţară.

Autorităţile norvegiene au acceptat o întrevedere cu ambasadorul României la Oslo privind cazul Bodnariu

Ambasadorul României la Oslo se va întâlni miercuri cu reprezentantul Ministerului Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii norvegian pentru discuţii pe tema cazului Bodnariu, întrevedere solicitată de partea română încă din noiembrie 2015, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

DNA a deschis DOSAR PENAL pentru favorizarea făptuitorului, în cazul cărţilor scrise de deţinuţi. Sunt vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările

DNA a deschis dosar penal în cazul cărţilor scrise de către deţinuţi şi face verificări privind favorizarea făptuitorului, fiind vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea.

Victor Ponta, audiat la DNA Oradea timp de o oră şi jumătate

Fostul premier Victor Ponta a fost audiat, marţi, la DNA Oradea, în dosarul preşedintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, care a fost arestat preventiv, în decembrie, sub acuzaţiile de şantaj şi intervenţii la persoane din conducerea ANAF pentru numirea unor persoane propuse de el la AJFP.

Buşoi: Nu am intenţionat să mă folosesc de tragedia de la Colectiv. Le cer scuze celor lezaţi

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cristian Buşoi, şi-a cerut scuze pentru utilizarea unor imagini cu tragedia de la Colectiv în campania sa de promovare a unor proiecte pentru Bucureşti,afirmând că înţelege criticile şi că nu a intenţionat să se folosească de tragedie într-un exerciţiu electoral

Aura Răducu a semnat Memorandumul de înţelegere între Guvern şi Banca Mondială

Ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, a semnat împreună cu Elisabetta Capannelli, manager de ţară, Memorandumul de înţelegere între Guvern şi Banca Mondială, prin care se continuă acordarea de servicii de asistenţă tehnică instituţiilor publice româneşti până în anul 2023.

Klaus Iohannis, aşteptat să participe la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi

Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat să participe la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi, susţin surse politice, în timp ce prezenţa liderilor PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga a fost confirmată oficial de liberalii ieşeni.

Iohannis şi Cioloş au discutat luni despre priorităţile Guvernului şi vizita premierului la Berlin

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au avut, luni, la Palatul Cotroceni, o primă întâlnire de lucru pe anul 2016, discutând despre situaţia actualei guvernări, precum şi despre priorităţile Executivului pe anul în curs, informează Administraţia Prezidenţială.

Guvernul semnează un Memorandum cu Banca Mondială pentru acordarea de asistenţă instituţiilor publice

Guvernul României şi Banca Mondială semnează, luni, un Memorandum de înţelegere pentru a se continua acordarea de servicii de asistenţă tehnică instituţiilor publice româneşti până în anul 2023, în contextul continuării reformelor structurale şi creşterii eficienţei administraţiei publice.

Candidatul PNL la Primăria Capitalei a folosit imagini din Colectiv pentru a-şi prezenta proiectele – FOTO

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cristian Buşoi, şi-a prezentat, luni, proiectele pentru Bucureşti folosindu-se de imagini din Clubul Colectiv, unde şi-au pierdut viaţa 63 de tineri, prezentate în paralel cu ilustraţii ale consecinţelor cutremurului din 1977.

Teodor Meleşcanu a fost numit vicepreşedinte ALDE. Daniel Chiţoiu a anunţat că se retrage din politică

Senatorul Niculae Nasta a fost numit, luni, secretar general al ALDE, în urma demisiei deputatului Daniel Chiţoiu, care a anunţat că se retrage din politică ''pentru perioada ce va urma'', iar Teodor Meleşcanu a fost numit vicepreşedinte al formaţiunii.

Tăriceanu: Legea votului prin corespondenţă trebuie simplificată

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că legea votului prin corespondenţă trebuie simplificată, susţinând că încălcarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia privind modificarea legislaţiei electorale nu ar constitui o problemă.

Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu: În 2016 vor fi argumente în plus care să justifice demersul de aderare la Schengen

Următorul raport MCV va aduce argumente în plus pe tema importanţei intrării României în spaţiul Schengen, având în vedere necesitatea întăririi graniţelor externe ale UE, a declarat luni ministrul de Externe, Lazăr Comănescu.

PNL vrea ca aleşii locali să fie verificaţi de prefecţi, pentru a evita stările de incompatibilitate

18 parlamentari PNL, printre care şi copreşedinţii Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au iniţiat un proiect de lege prin care declaraţiile de interese ale aleşilor locali să fie verificate de prefecturi, ca măsură de prevenţie, pentru a se evita situaţiile de incompatibilitate înaintea unor decizii ANI.

Noul şef al misiunii FMI pentru România este Reza Baqir, care va veni la Bucureşti între 12-15 ianuarie

Mandatul şefului misiunii FMI pentru România, Andreea Schaechter, s-a încheiat după doi ani şi jumătate, aceasta fiind înlocuită cu Reza Baqir, care va ajunge la Bucureşti în perioada 12-15 ianuarie pentru a fi prezentat autorităţilor, a anunţat biroul local al FMI.

ALDE discută, luni, etapele pregătirii pentru alegerile din acest an

Comitetul de unificare ALDE se reuneşte luni, la ora 11, pentru a discuta la început de an electoral care sunt paşii de urmat pentru obţine atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare, un scor care să sporească influenţa partidului pe scena politică, potrivit unor surse din ALDE.

PREZENŢA LA VOT a europarlamentarilor români în PE în 2015: Adina Vălean (PNL) – pe ultimul loc, Cristian Preda (independent) – pe primul loc (GALERIE FOTO)

Europarlamentarul Adina Vălean are cea mai scăzută prezenţă la voturile din plenul Parlamentului European în 2015 - dintre membrii români ai PE- 62,02%, în timp ce pe primul loc într-un top al prezenţei la vot a eurodeputaţilor români se află Cristian Preda, cu prezenţă de 99,37%.

Legea privind declararea defrişărilor ilegale ameninţări la adresa securităţii naţionale, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, sâmbătă, legea iniţiată de 50 de parlamentari PNL prin care defrişările ilegale de păduri pe suprafeţe mai mari de un hectar sunt considerate printre vulnerabilităţile la adresa siguranţei naţionale.

PNL vrea comisie pentru Legea dării în plată, astfel încât aceasta să intre în vigoare în aprilie

PNL susţine înfiinţarea unei comisii formate din parlamentari de la toate partidele, reprezentanţi ai Guvernului şi sistemului bancar care să lucreze la o nouă formă a Legii dării în plată, astfel încât în luna aprilie actul normativ să intre în vigoare, a anunţat liderul liberal Alina Gorghiu.

Gorghiu: E o deficienţă în legislaţia care permite deţinuţilor să-şi reducă pedepsa scriind lucrări

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a spus că există "o deficienţă" în legislaţia ce permite deţinuţilor care scriu lucrări ştiinţifice să-şi reducă pedeapsa, iar întrebată dacă susţine scoaterea din lege a prevederii, Gorghiu a afirmat că nu ştie articolul şi nu are "niciun interes" să îl înveţe.

Iohannis cere reexaminarea legii care interzice publicitatea pentru medicamente în audiovizual

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, sâmbătă, reexaminarea legii prin care publicitatea explicită la televizor şi la radio pentru medicamente va fi interzisă, fiind permisă în alte medii la medicamente eliberate fără prescripţie medicală, afirmând că legea contravine directivelor europene.

Administraţia Prezidenţială va cheltui aproape 300.000 lei pe întreţinerea şi reparaţiile maşinilor

Administraţia Prezidenţială va cheltui aproximativ 300.000 de lei în cursul anului 2016 pe întreţinerea şi reparaţiile a 46 de automobile din parcul auto al instituţiei, o licitaţie în acest sens pentru anul în curs fiind deschisă de Preşedinţie.

Senatorul Radu Oprea, trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani

Senatorul PSD Radu Oprea, fost prefect al judeţului Prahova, a fost trimis în judecată, alături de Mihail Ştefănescu şi firmele Urban Electric şi ICIM, pentru evaziune fiscală şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prejudiciul produs în acest caz fiind de peste 220.000 de lei.

Cristian Popescu Piedone a fost scos de sub control judiciar pe cauţiune

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost scos, vineri, de sub control judiciar pe cauţiune, în urma unei decizii definitive a Tribunalului Bucureşti.

EXCLUSIV – Parlamentarii vor relua discuţiile privind MAJORAREA salariilor lor: „Dacă parlamentarilor le-ar majora salariile la 11.500-12.000 de lei, suma netă care ar ieşi din buget ar fi 250 de milioane”

Discuţiile privind majorarea salariilor aleşilor vor fi reluate în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, una dintre marile restanţe ale sesiunii trecute fiind controversata ordonanţă de urgenţă privind creşterea indemnizaţiilor pentru înalţii demnitari.

Ce spune Traian Băsescu despre decizia în dosarul fratelui său

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că fratele său, Mircea Băsescu, a primit „o condamnare grea”, în condiţiile în care a susţinut că nu a luat niciodată bani, afirmând că fratele trebuie să respecte decizia tribunalului şi să recurgă la căile legale de atac.

Cioloş: Îmi păstrez independenţa politică până la capătul mandatului, nu candidez în 2016

Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi seară, la întâlnirea cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, reuniţi la Ambasada din Berlin, că îşi va păstra independenţa politică până la finalul mandatului de prim-ministru şi că nu va candida la alegerile din 2016.