Politic

Directorul ABADL contestă retragerea sprijinului politic de către PDL Constanţa

Directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Marian Mitrea, contestă retragerea sprijinului politic de către Biroul Permanent Judeţean al PDL Constanţa şi susţine că funcţia sa în cadrul ABADL este executivă, neavând legătură cu activitatea politică.

Voinescu: Obiectivul coaliţiei rămâne adoptarea până la sfârşitul lunii iunie a legii minorităţilor

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, că obiectivul coaliţiei rămâne adoptarea până la sfârşitul lunii iunie a proiectului legii privind Statutul minorităţilor naţionale, precizând că nu s-a discutat despre angajarea răspunderii Guvernului pe acest proiect.

Declaraţia de avere a lui Mircea Geoană: Ce bunuri a dobândit preşedintele Senatului în 2011

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a obţinut, prin succesiune, în anul 2011, obiecte de valoare estimate în total la 140.000 de lei, precum şi sumele de 105.854 euro şi 11.869 de lei, conform declaraţiei de avere actualizate.

Antonescu: BPC a discutat despre mobilizarea parlamentarilor PNL, nu ştim ce ne aşteaptă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că în şedinţa Biroului Politic Central al partidului s-a discutat despre mobilizarea parlamentarilor liberali pentru acest sfârşit de sesiune parlamentară, având în vedere că nu se cunoaşte exact la ce să se aştepte din partea puterii.

Şeful PDL Covasna spune că referendumul în judeţ ar fi cheltuială fără sens, rezultatul e previzibil

Şeful PDL Covasna, Dan Manolăchescu, afirmă că în judeţ rezultatele unui referendum privind reorganizarea administrativă sunt "cuantificabile încă de pe acum", adică maghiarii ar vota în favoarea Ţinutului Secuiesc, iar românii pentru alipirea la Ţara Bârsei, astfel că s-ar cheltui banii fără sens.

USL declanşează referendumuri privind reorganizarea. Uniunea are şefi de CJ în 21 de judeţe

USL va declanşa referendumuri privind reorganizarea administrativ-teritorială în toate judeţele în care are majoritatea în CJ, au anunţat luni Crin Antonescu şi Victor Ponta, care au precizat că sunt 21 de judeţe în care USL are preşedintele de CJ şi alte câteva în care are majoritatea în Consiliu.

Ajutoarele alimentare de la UE scad în 2012 la 12 milioane euro, faţă de 49 de milioane în 2011

Alocările de hrană în cadrul programului CE de ajutor alimentar pentru persoanele cele mai defavorizate va scădea în cazul României, în 2012, la circa 12 milioane de euro, faţă de aproape 30 de milioane de euro, pentru 2010, şi 49,5 milioane de euro în 2011.

Cseke: În discuţiile despre reorganizarea teritorială ar trebui pornit de la proiectul UDMR

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, consideră că în discuţiile din coaliţie despre reorganizarea administrativ-teritorială ar trebui să se pornească de la proiectul depus de UDMR, care a fost adoptat deja de Senat şi se află în dezbatere la Camera Deputaţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PSD Arad acuză că Falcă a dat „directive” să fie blocat referendumul privind desfiinţarea judeţului

Conducerea PSD Arad îl acuză pe primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă (PDL), că "vrea să îi reducă la tăcere pe arădeni" pe tema comasării judeţelor şi că "a dat directive să fie blocat referendumul în care cetăţenii urmează să fie întrebaţi dacă sunt de acord cu desfiinţarea judeţului Arad".

Enciu i-a scris preşedintelui PE, cerându-şi scuze că i-a spus lui Sogor „Vorbeşte, bă, româneşte”

Eurodeputatul PSD Ioan Enciu i-a trimis preşedintelui PE, Jerzy Buzek, o scrisoare în care îşi cere public scuze pentru situaţia creată după ce i-a spus lui Sogor Csaba, la o dezbatere în PE, "Vorbeşte, bă, româneşte", social-democratul explicând că "aşa-zisul incident a avut un caracter pur amical"

Liderul PDL Covasna: Dacă UDMR vrea un viitor Kosovo, să spună şi ori punem mâna pe arme, ori plecăm

Liderul PDL Covasna, Dan Manolăchescu, afirmă că dacă liderii UDMR doresc "un viitor Kosovo", "măcar să spună foarte clar de la început că acesta este ţelul şi ştim cu toţii ce avem de făcut: ori punem toţi mâna pe arme, ori plecăm cu toţii către alte zone, mai liniştite".

Ponta şi Antonescu doresc ca Boc să participe la consultările de la Cotroceni, alături de Băsescu

Co-preşedinţii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au declarat, luni, după şedinţa CNC, că ar fi bine ca la consultările de marţi, de la Cotroceni, să participe, alături de preşedintele Traian Băsescu, şi premierul Emil Boc, pentru "a lua notiţe" şi a avea o discuţie "serioasă şi aplicată".

Parlamentarii UDMR se reunesc luni pentru a discuta despre reorganizarea administrativă

Grupurile parlamentare ale UDMR se vor întâlni, luni, pentru a discuta, printre altele, şi despre propunerile de reorganizare administrativă a României, a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul senatorilor Uniunii, Fekete Andras Levente.

USL declanşează referendumuri privind reorganizarea; Uniunea are preşedinţi de CJ în 21 de judeţe

USL va declanşa referendumuri privind reorganizarea administrativ-teritorială în toate judeţele în care are majoritatea în CJ, au anunţat, luni, Crin Antonescu şi Victor Ponta, care au precizat că sunt 21 de judeţe în care USL are preşedintele de CJ şi alte câteva în care are majoritatea în Consiliu

Cu ce vine USL la consultările cu Băsescu: Constituţia să fie revizuită în Parlamentul viitor şi să nu se desfiinţeze judeţele

Conducerea USL a stabilit mandatul cu care se va prezenta marţi la consultările cu şeful statului, Traian Băsescu, căruia îi va transmite poziţiile sale conform cărora revizuirea Constituţiei să aibă loc în Legisaltivul viitor, iar desfiinţarea actualelor judeţe este inacceptabilă.

Ponta: Prezenţa liderilor USL la Cotroceni e un semn în direcţia unei predări democratice a puterii

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după CNC al USL, că opţiunea Uniunii este de a lucra, din toamnă, la o tranziţie paşnică, democratică, el precizând că prezenţa liderilor USL la consultările cu şeful statului, Traian Bsăescu, este un semn în direcţia predării democratice a puterii.

USL vrea să discute cu Băsescu despre situaţia economică, corupţia din ANAF, CSM şi judecătorii ICCJ

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa CNC al USL, că liderii Uniunii vor să discute, marţi, la consultările cu şeful statului, Traian Băsescu, în afară de temele agendei, şi despre situaţia economică, corupţia de la ANAF, CSM şi judecătorii ICCJ.

INTERVIU – Lăzăroiu: Premierul m-a sunat pentru postul de ministru, am avut jumătate de oră să decid

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că premierul Boc l-a sunat pentru a-i transmite propunerea de a ocupa această funcţie, că a avut o jumătate de oră la dispoziţie pentru a lua o decizie şi că "nevoia de implicare" e motivul pentru care a acceptat.

Duşa: UDMR a făcut presiuni asupra PDL ca dezbaterile la Legea minorităţilor să fie cu uşile închise

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, susţine că UDMR a făcut "presiuni serioase" asupra PDL, solicitând ca dezbaterile din Comisia pentru drepturile omului a Camerei pe legea privind Statutul minorităţilor să se desfăşoare cu uşile închise.

Frunzăverde: Asumarea răspunderii pe Statutul minorităţilor este de luat în calcul în acest moment

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, luni, că varianta asumării răspunderii Guvernului pe proiectul Statutului minorităţilor naţionale "este de luat în calcul în acest moment".

Frunzăverde: PDL şi UDMR pot găsi o soluţie pentru reorganizare astfel încât coaliţia să nu se rupă

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, luni, că PDL şi UDMR au puncte de vedere diferite asupra reorganizării administrative, dar că acestea poi fi armonizate, el apreciind că va exita o soluţie astfel încât coaliţia să nu se rupă.

Baconschi: Ungaria trebuie să manifeste reţinere, luciditate, bun simţ regional şi bună vecinătate

Oficialii din Ungaria trebuie să dea dovadă de "reţinere, luciditate, bun simţ regional şi bună vecinătate, astfel încât să nu stricăm ce am construit", a declarat, luni, la RFI, ministrul român de Externe, Teodor Baconschi.

Baconschi: Mi-ar plăcea să numesc ambasadori din opoziţie, dacă ar avea personalităţi ca Avramescu

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, la Realitatea TV, că şi-ar dori să facă numiri de ambasadori din rândurile opoziţiei dacă ar exista "personalităţi publice de talia lui Cătălin Avramescu" apropiate de PSD.

Aurescu participă, luni şi marţi, la reuniunile Consiliilor Afaceri Externe şi Afaceri Generale

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Bogdan Aurescu, va participa, luni şi marţi, la Luxemburg, la reuniunile Consiliilor Afaceri Externe (CAE) şi Afaceri Generale (CAG), principalul subiect pe agenda CAG fiind pregătirea Consiliului European de vară din 23-24 iunie.

Sogor îl reclamă preşedintelui PE pe Enciu, după ce acesta i-ar fi strigat „Vorbeşte, bă, româneşte”

Europarlamentarul UDMR Sogor Csaba l-a reclamat preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, pe eurodeputatul PSD Ioan Enciu, în urma unui incident petrecut în Comisia de Libertăţi Civile (LIBE), când Enciu i-a strigat lui Sogor: "Vorbeşte, bă, româneşte".

Kelemen Hunor despre reorganizarea administrativă: Nu exclud posibilitatea ca locuitorii din Harghita şi Covasna să iasă în stradă

Liderul UDMR Kelemen Hunor nu exclude posibilitatea ca locuitorii din Harghita şi Covasna să iasă în stradă şi să protesteze paşnic faţă de reorganizarea administrativ-teritorială, apreciind că protestul este un mijloc democratic prin care oamenii pot să îşi spună părerea despre un lucru sau altul.

Ponta: Dacă, Doamne fereşte, Băsescu desfiinţează judeţele, o să le facem la loc

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică, la Băile Figa, că în situaţia în care Traian Băsescu va desfiinţa judeţele actuale, atunci când va veni la putere USL le va face la loc.

Director DRDP Craiova: 100 mil. euro se dau pentru aleşii locali, cu aceşti bani se pot face şosele

Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, Stefan Stoica (PDL), afirmă că pentru susţinerea aleşilor locali din România se cheltuiesc anual peste 100 de milioane de euro, bani cu care s-ar putea construi şosele de centură pentru toate municipiile din Oltenia.

Vosganian: Anul 2011 nu este unul al relansării, ci unul al stagnării

Vicepreşedintele PNL senatorul Varujan Vosganian consideră că anul 2011 nu este unul al relansării, ci unul al stagnării, creşterea economică înregistrată în primul trimestru nefiind relevantă pentru a marca o evoluţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ponta: Nu vreau să mai plece încă o dată un preşedinte cu elicopterul de pe sediul Cotroceniului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică, la Băile Figa, că îi va spune preşedintelui Traian Băsescu, marţi, la consultări, că nu îşi doreşte ca încă o dată un preşedinte să plece cu elicopterul de pe sediul Cotroceniului, "alungat cu huiduieli şi cu pietre, cum a fost Ceauşescu".

Vosganian: Covasna şi Harghita nu ar putea să trăiască într-o formulă de autonomie de niciun fel

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian susţine că judeţele Harghita şi Covasna nu ar putea trăi într-o formulă de autonomie de niciun fel, pentru că sunt dependente de fondurile de la Bucureşti, economia lor fiind bazată doar pe exploatarea lemnului şi a apei minerale.

Şeful AJOFM Constanţa contestă retragerea sprijinului politic de către PDL

Şeful AJOFM Constanţa, Romulus Mincă, contestă retragerea sprijinului politic de către Biroul Permanent Judeţean al PDL care a avut loc vineri şi susţine că va contesta hotărârea respectivă la Comisia de Statut, Etică şi Litigii, dar şi la Biroul Permanent Naţional.

USL Cluj începe procesul de organizare a referendumului pe tema reorganizării administrative

USL Cluj începe procesul de organizare a referendumului judeţean pentru consultarea cetăţenilor cu privire la intenţia de desfiinţare a judeţelor, urmând să fie adresată locuitorilor din judeţul Cluj o singură întrebare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Victor Ciorbea, ales preşedinte al PNŢCD. Moţiunea lui pentru şefia partidului propune revenirea la monarhia constituţională

Moţiunea cu care Victor Ciorbea a candidat la şefia PNŢCD, la congresul extraordinar organizat sâmbătă la Palatul Parlamentului, a fost adoptată, cu 529 de voturi "pentru" şi patru împotrivă, alte 34 de buletine de vot fiind anulate.

Victor Ciorbea, ales preşedinte al PNŢCD la congresul extraordinar de la Palatul Parlamentului

Moţiunea cu care Victor Ciorbea a candidat la şefia PNŢCD, la congresul extraordinar organizat sâmbătă la Palatul Parlamentului, a fost adoptată, cu 529 de voturi "pentru" şi patru împotrivă, alte 34 de buletine de vot fiind anulate.

Sever Voinescu şi-ar dori ca sistemul constituţional american să fie implementat şi în România

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu se declară un admirator al sistemului constituţional american, spunând că şi-ar dori ca acesta să fie implementat şi în România, unde ar trebui să existe "un singur şef al Executivului, care să fie ales direct de popor", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Boc: Un grup de lucru analizează la fiecare minister ce atribuţii pot fi descentralizate

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Cluj, că la fiecare minister s-a constituit un grup de lucru care analizează ce atribuţii pot fi descentralizate de la serviciile deconcentrate şi unde mai pot fi păstrate oficii judeţene, în contextul viitoarei reorganizări administrativ-teritoriale.

Voinescu:Opoziţia refuză dialogul pe tema Constituţiei, trăieşte exclusiv din „obsesia anti-Băsescu”

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu acuză opoziţia că nu doreşte să se implice în dezbaterile legate de proiectul de modificare a Constituţiei şi susţine că aceasta trăieşte exclusiv din "obsesia anti-Băsescu", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sever Voinescu: Procesul de revizuire a Constituţiei merge mai departe în pofida deciziei CC

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat, sâmbătă, la Constanţa, că procesul de revizuire a Constituţiei va merge mai departe, în pofida deciziei Curţii Constituţionale, apreciind că propunerile declarate neconstituţionale de către CC fie vor fi reformulate, fie se va renunţa la ele.

Cristian Preda: Nu e exclus ca juriştii de la CC să fi început să judece cu ochii la sondaje

Europarlamentarul PDL Cristian Preda scrie pe blog că revizuirea Constituţiei iniţiată de preşedintele Traian Băsescu are adversari puternici în partidele de opoziţie, iar juriştii de la CC par tentaţi să facă un cadou USL, adăugând că "nu e exclus ca ei să fi început să judece cu ochii la sondaje".