Parlamentarii PNL intră de luni în grevă japoneză pentru votul prin corespondenţă

Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, a anunţat marţi că partidul său a decis ca parlamentarii liberali să intre de luni în grevă japoneză pentru adoptarea legii votului prin corespondenţă şi că la întoarcerea preşedintelui Klaus Iohannis din SUA va avea loc ultima rundă de negocieri.

1635 afișări
Imaginea articolului Parlamentarii PNL intră de luni în grevă japoneză pentru votul prin corespondenţă

Parlamentarii PNL intră de luni în grevă japoneză pentru votul prin corespondenţă (Foto: Razvan Chirita / Mediafax Foto)

"Astăzi (marţi – n.r.) am luat o decizie, aş putea să-i spun chiar extremă, din punctul de vedere al gesturilor parlamentare. O să avem de luni grevă japoneză a parlamentarilor. Mergem la muncă, dar vom critica povestea cu votul prin corespondenţă pe toate canalele", a declarat Alina Gorghiu la Realitatea TV.

Co-preşedintele PNL a mai spus că la întoarcerea preşedintelui Klaus Iohannis din deplasarea sa în SUA va trebui să fie o ultimă rundă de negocieri pe tema votului prin corespondenţă.

"Cred că la întoarcerea preşedintelui în ţară, fiind pe ultima sută de metri în care putem adopta această lege, a votului prin corespondenţă, pentru a putea organiza alegerile generale din 2016, având această modalitate alternativă de vot, cred că la întoarcerea preşedintelui va trebui să fie o ultimă rundă de consultări", a spus Alina Gorghiu.

"Nu-i sugerez preşedintelui ce să facă, dar eu aş simţi această nevoie, ca lider de partid politic care a epuizat, într-un fel, foarte multe etape pentru a onora obligaţia faţă de Diaspora", a adăugat Gorghiu.

Legea votului prin corespondenţă ar trebui să fie gata până în noiembrie, pentru a putea fi aplicată la alegerile legislative din 2016, în condiţiile în care CC şi Comisia de la Veneţia au stabilit că legislaţia nu poate fi amendată cu mai puţin de un an înaintea scrutinului.

Proiectul votului prin corespondenţă a fost considerat o prioritate a sesiunii parlamentare trecute, după alegerile prezidenţiale existând consultări la Palatul Cotroceni şi un acord de principiu. Cu toate acestea, partidele parlamentare au modificat legislaţia electorală, dar nu au convenit asupra unui proiect de lege, la Parlament fiind înregistrate patru iniţiative pe această temă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici