PD şi PLD nu participă la şedinţa de asumare a răspunderii

Liderii PD şi PLD au stabilit, luni, într-o întâlnire, ca parlamentarii celor două formaţiuni să nu participe la şedinţa de asumare a răspunderii Executivului pe votul uninominal şi că nu vor depune sau susţine o moţiune de cenzură pe această temă.

3 afișări
Imaginea articolului PD şi PLD nu participă la şedinţa de asumare a răspunderii

PD şi PLD nu participă la şedinţa de asumare a răspunderii

Preşedintele PLD, Thedor Stolojan, a declarat, la finalul întâlnirii cu liderii PD, că parlamentarii celor două partide nu se vor prezenta în momentul în care se face asumarea răspunerii.

La rândul său, preşedintele PD, Emil Boc, a declarat că decizia celor două partide este de a nu susţine sau depune o moţiune de cenzură pe tema asumării răspunderii pe votul uninominal.

El a arătat că, ”atâta vreme cât există deja un referendum pe rol, PD şi PLD vor aştepta ca poporul să se pronunţe şi apoi vor participa la dezbaterea parlamentară, pentru a adopta o lege în conformitate cu ceea ce poporul decide la referendum”.

Preşedintele PLD, Theodor Stolojan, a arătat că PD şi PLD vor susţine, atât în campania pentru referendum cât şi în Parlament, varianta de vot uninominal propusă de preşedintele Traian Băsescu.

Preşedintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur, a spus, la rândul său, că cele două partide îşi vor coordona acţiunile, în această campanie, pe votul uninominal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici