PDL a primit în 2009, din cotizaţii şi donaţii, peste 40.000.000 lei

PDL a primit în 2009, an în care au avut loc mai multe campanii electorale, din donaţii, cotizaţii şi venituri din alte surse, 41.241.293 lei, printre cei care au făcut astfel de donaţii aflându-se parlamentari, eurodeputaţi, dar şi lideri locali şi foşti miniştri.

190 afișări
Imaginea articolului PDL a primit în 2009, din cotizaţii şi donaţii, peste 40.000.000 lei

PDL a primit în 2009, din cotizaţii şi donaţii, peste 40.000.000 lei (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Potrivit listei cu sumele provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2009, publicate în Monitorul Oficial, conform Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, PDL a încasat pe 2009, din cotizaţii, suma de 13.266.235 lei, în timp ce din donaţii a primit suma de 27.655.223 lei. Veniturile din alte surse cumulează 319.835 lei.

Cine sunt donatorii PDL?

Printre cei mai darnici donatori ai PDL se află primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş, care a dat partidului 200.000 lei, dar şi europarlamentarul Rareş Niculescu, cu 131.800 lei.

Potrit datelor publicate în Monitorul Oficial, printre senatorii PDL care au făcut donaţii la partid în 2009 se află Alexandru Pereş (14.600 lei), Mircea Banias (4.463 lei), Marian Rasaliu (15.00 lei), Petru Filip (23.000 lei). Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Sorina Plăcintă a dat la partid 48.000 lei, în timp ce colegul din Senat Dorel Jurcan - 25.000 lei.

Printre deputaţii care au făcut donaţii în 2009 sunt Theodor Paleologu (19.223 lei), Raluca Turcan (12.900 lei), William Brânză (94.000 lei), Alin Trăşculescu (15.000 lei), Petru Călian (62.000 lei), Valeriu Tabără (18.000 lei), Cristian Boureanu (18.000 lei), Petru Movilă (10.314 lei), Gabriel Mutu (11.400 lei).

Actualul secretar al Camerei, Gheorghe Barbu, a donat la partid 10.500 lei, în timp ce fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi a donat 15.000 lei.

Un alt deputat, Mihai Boldea, a donat la partid suma de 10.200 lei, iar colegul său Vasile Gherasim - 6.700 lei.

Liderul constănţean Dorel Onaca a donat PDL suma de 2.000 lei, iar Honorius Prigoană, fiul deputatului Silviu Prigoană - 6.000 lei.

Liderul PDL Ialomiţa Marinică Cazacu a avut în 2009 contribuţii în valoare de 28.452 lei.

De asemenea, fostul lider al PDL Gorj Ionel Manţog figurează în datele publicate în MO cu donaţii de 11.500 lei.

Fostul europarlamentar Alexandru Nazare a făcut o donaţie de 36.950 lei, iar Sebastian Bodu, fost şef la ANAF şi eurodeputat, a donat 74.780 lei.

Actualul lider al eurodeputaţilor PDL, Theodor Stolojan, a donat 49.625 lei. Colegul său din PE Iosif Matula a donat 50.230 lei, iar Cristian Preda - 16.000 lei.

Eurodeputatul Petru Luhan a donat 16.573 lei, iar Monica Macovei - 17.200 lei, în timp ce Marian Jean Marinescu a contribuit la partid cu 56.200 lei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, vicepreşedintele Sorin Frunzăverde, a donat partidului 10.00 lei, în timp ce preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, a contribuit la partid cu suma de 15.000 lei.

Mircea Hava a donat 8.500 de lei, iar primarul Slatinei, Darius Vâlcov, 7.500 lei.

Ministrul Radu Berceanu se află în lista donatorilor care au cotizat la partid, cu suma de 17.600 lei.

De asemenea, Petru Lificiu a avut contribuţii în valoare de 30.000.

Printre personale juridice care au făcut donaţii importante către PDL se află firme precum Lukoil (143.250 lei), SC Cotroceni Park (126.081 lei), Construcţii Unu SA Iaşi ( 100.000 lei), Restaco SRL din Suceava ( 110.000 lei), Lukoil Ro, din Bucureşti ( 286.500 lei), GreenbauTehnologie SRL din Bucureşti (150.000 lei).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici