PDL: Omiterea unei strofe din imnul naţional a fost o "eroare neintenţionată"

PDL susţine că incidentul de la congresul de sâmbătă, pentru fuziunea PNL-PDL, în ceea ce priveşte omiterea sintagmei "un nume de Traian" din imnul naţional a fost o "eroare neintenţionată" a firmei care a asigurat desfăşurarea evenimentului, nefiind un gest premeditat sau la cererea unui terţ.

132 afișări
Imaginea articolului PDL: Omiterea unei strofe din imnul naţional a fost o "eroare neintenţionată"

PDL: Omiterea unei strofe din imnul naţional a fost o "eroare neintenţionată" (Captură video)

PDL a dat publicităţii, marţi, o precizare în ceea ce priveşte momentul intonării imnului naţional la congresul comun PNL-PDL de sâmbătă, în care s-a decis fuziunea celor două partide. În debutul reuniunii fusese intonate din imnul de stat doar două strofe, prima şi a treia, fiind omisă cea de-a doua strofă care conţine sintagma "un nume de Traian".

Potrivit PDL, firma care s-a ocupat de organizarea evenimentului a explicat că incidentul "a fost o eroare neintenţionată", iar varianta difuzată fusese preluată de pe internet cu titlu gratuit şi folosită de mai mulţi ani de zile.

"Această variantă eronată există şi astăzi pe mai multe pagini web. La evenimentul de sâmbătă, au fost redate doar primele două strofe din varianta deţinută, din motive exclusive de încadrare în timpii alocaţi desfăşurării evenimentului. Nu am editat, procesat sau distorsionat acest material audio. Ne cerem scuze pentru inconvenientele create, asigurându-vă, încă o dată, că nu a fost nimic intenţionat, premeditat sau la cererea unui terţ", se arată în precizarea făcută de firma în cauză, potrivit comunicatului PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici