PDL va propune preşedintelui premier democrat-liberal - surse

Democrat-liberalii vor merge, marţi seară, la Cotroceni, cu mandatul potrivit căruia premierul ar trebui să fie de la PDL, formaţiunea cu numărul cel mai mare de parlamentari, dar nu vor sugera niciun nume pentru această funcţie, nici măcar cel al lui Emil Boc.

27 afișări
Imaginea articolului PDL va propune preşedintelui premier democrat-liberal - surse

Preşedintele Traian Băsescu (Imagine: Mediafax Foto/Bogdan Maran)

Surse democrat-liberale au declarat, pentru MEDIAFAX, că PDL va propune şefului statului numirea unui premier democrat-liberal, o viitoare formulă guvernamentală urmând a se contura în jurul PDL, UDMR şi minorităţi.

Potrivit surselor citate, liderii PDL nu vor înainta preşedintelui niciun nume pentru funcţia de premier, considerentul fiind acela că preşedintele ţării are atributul nominalizării primului-ministru, astfel că este decizia sa pe cine va alege pentru această funcţie.

"Nu dorim să venim cu un nume, chiar şi al premierului Emil Boc. Preşedintele este cel care decide cine este cel care va ocupa această funcţie şi nu dorim să impunem pe cineva anume", au precizat surse citate.

Democrat-liberalii iau în calcul, în cazul în care preşedintele Băsescu va numi un premier de la PDL, formarea unei majorităţi parlamentare în jurul PDL, UDMR şi a minorităţilor şi, pe această structură, stabilirea unui nou Executiv în care câteva portofolii să revină UDMR.

Conform surselor citate, în cazul în care varianta de premier pe care ar urma să o propună preşedintele ar cădea în Parlament, o nouă nominalizare va fi acceptată cel mai probabil de reprezentanţii opoziţiei, în caz contrar întrunindu-se condiţiile pentru declanşarea alegerilor anticipate.

PDL aşteaptă însă să vadă şi ce strategie vor aplica PNL şi PSD.

Democrat-liberalii exclud totuşi varianta unui guvern de tehnocraţi, ei considerând că un guvern este condus politic.

Liderii PDL consideră că preşedintele Traian Băsescu va anunţa marţi seară numele candidatului la funcţia de premier şi că această criză trebuie să se încheie cât mai repede, în caz contrar putând avea efecte negative în planul imaginii partidului, dar şi al preşedintelui Traian Băsescu, în contextul electoral.

Consultările de la Palatul Cotroceni între şeful statului şi delegaţia PDL sunt programate să înceapă la ora 20.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici