Pesta porcină africană | Dragnea anunţă noi măsuri ale Guvernului Dăncilă

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat, sâmbătă, că miniştrii trebuie să vină cu noi măsuri în ceea ce priveşte efectele pestei porcine, astfel încât fermierii să fie despăgubiţi corect, iar angajaţii rămaşi fără locuri de muncă să aibă soluţii.

1442 afișări
Imaginea articolului Pesta porcină africană | Dragnea anunţă noi măsuri ale Guvernului Dăncilă

Dragnea anunţă noi măsuri ale Guvernului Dăncilă legat de efectele pestei porcine

"Legat de pesta porcină, ministrul Daea a făcut o scurtă prezentare, a anunţat măsurile ce au fost luate şi care se vor lua. I-am solicitat ministrului Teodorovici, ministrului Petre Daea şi premierului ca să gestioneze solicitarea ca despăgubirile, pentru gospodăriile de la care au fost sacrificaţi porci, să nu se acorde la greutatea animalului care era în momentul respectiv. Până luni să stabilească care este greutatea estimată la care ajungea până la Crăciun şi la acea greutate să se dea banii", a declarat Liviu Dragnea.

Acesta a mai anunţat că miniştrii Muncii şi Finanţelor trebuie să vină, în zilele următoare, cu soluţii pentru angajaţii care au rămas fără locuri de muncă din cauza pestei porcine.

"Miniştrii Teodorovici şi Olguţa Vasilescu au primit de la premierul Dăncilă tema să găsească, până săptămâna viitoare, un pachet de măsuri asiguratorii pentru angajaţii rămaşi fără loc de muncă de la complexele de porci unde s-au sacrificat animalele", a mai spus Dragnea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici