Petre Daea este propus de PSD să preia funcţia de ministru al Agriculturii

Petre Daea este propus de PSD să preia funcţia de ministru al Agriculturii. Propunerea a fost votată cu unanimitate de voturi de membrii conducerii PSD.

474 afișări
Imaginea articolului Petre Daea este propus de PSD să preia funcţia de ministru al Agriculturii

Petre Daea este propus de PSD să preia funcţia de ministru al Agriculturii

„A fost un vot în unanimitate ca Petre Daea să revină în funcţia de mininistru al Agriculturii”, a anunţat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a precizat că îi va înainta propunerea premierului Nicolae Ciucă, cu care va avea şi o discuţie.

„Este nevoie la Ministerul Agriculturii de un om de calibrul, nu neapărat de înălţimea, dlui Daea, la ce probleme ne confruntăm. Vedem acum, în această secetă, de ce nevoie am fi avut de sistermul de irigaţii propus de Petre Daea”, a încheiat Ciolacu.

Funcţia de ministru al Agriculturii a devenit vacantă după demisia lui Adrian Chesnoiu.

„Nu am săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi mi-am desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea mea executivă”, a spus Chesnoiu.

Procurorii fac o investigaţie în legătură cu presupuse intervenţii ale ministrului în cadrul unor concursuri de angajare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici