Plenul reunit votează noua componenţă a Comisiei SIE, cu Mihai Weber (PSD) propus ca preşedinte/Dragnea şi Preda (PNL), schimb de replici

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului votează, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, noua componenţă a Comisiei speciale comune pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe (SIE).

345 afișări
Imaginea articolului Plenul reunit votează noua componenţă a Comisiei SIE, cu Mihai Weber (PSD) propus ca preşedinte/Dragnea şi Preda (PNL), schimb de replici

Plenul reunit votează noua componenţă a Comisiei SIE, cu Mihai Weber (PSD) propus ca preşedinte (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Grupurile parlamentare au făcut următoarele propuneri: Mihai Weber (PSD)– preşedinte, Şerban Nicolae (PSD), Răzvan Sorin Prişcă (PNL) – vicepreşedinte, Nicu Fălcoi (USR), Marius Surgent (ALDE).

Votul este secret, cu buletine de vot.

Dragnea: Îmi asum că proiectul privind vacantarea postului de şef SIE nu a mai fost pe ordinea de zi

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că îşi asumă faptul că proiectul de hotărâre privind vacantarea postului de director SIE nu a mai fost inclus pe ordinea de zi a plenului comun, deşi o decizie în acest sens fusese luată cu o zi înainte.

„A fost anul trecut lăsat acest proiect de hotărâre, care nu a fost pus pe ordinea de zi la Birourile permanente reunite. A fost activitatea Parlamentului cu bugetul, cu moţiunea de cenzură. Împreună cu domnul Tăriceanu am hotărât zilele trecute să facem o evidenţă a tuturor restanţelor din BPR care trebuie să intre în plen. Am descoperit şi acest lucru - recunosc că eu nu ştiam că este vacantat - l-am introdus pe ordinea de zi şi s-a vacantat”, a spus Dragnea după şedinţa de plen reunit de miercuri.

În momentul în care jurnaliştii i-au atras atenţia că nu s-a vacantat postul, întrucât proiectul de hotărâre nu a figurat pe ordinea de zi, Dragnea s-a declarat surprins.

„Nu s-a vacantat azi? Acum îmi dau seama că ce s-a decis la BPR de ieri nu a fost pe ordinea de zi de azi şi îmi asum eu această scăpare. Îmi asum pentru toată lumea. O să încerc să aflu de la Secretariatul General ce s-a întâmplat de aseară până azi”, a menţionat Dragnea.

Dragnea şi Preda (PNL), schimb de replici în plen privind şefia Comisiei SIE

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, şi deputatul PNL Cezar Preda au avut, miercuri, un schimb de replici în plenul reunit privind preluarea şefiei Comisiei SIE de către PSD, liberalul acuzând că acest lucru se întâmplă ca urmare a dorinţei exprese a lui Dragnea.

„Nu am înţeles prea bine ce a zis liderul grupului PSD (Marcel Ciolacu, n.r.). A spus că Comisiei de control SIE, conform protocolului prezidenţial, îi revine preşedinţia PSD. Domnule deputat, poate aţi confundat preşedinţii. E dorinţa domnului Dragnea. E cu totul altceva, dar nu există un protocol prezidenţial”, a spus Cezar Preda, la tribună, după ce liderul grupului PSD din Cameră, Marcel Ciolacu, anunţase că PSD îi revine şefia Comisiei SIE, „conform protocolului”, unde îl propune pe deputatul Mihai Weber.

„Eu nu am participat la negocierea niciunui protocol - nici prezidenţial, nici neprezidenţial. Trebuie să recunosc că şi eu am fost mirat când am auzit. Am înţeles că aţi negociat liderii de grup, domnul Ciolacu... Dar de ce prezidenţial, că nu am înţeles?”, a replicat Dragnea.

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat în luna ianuarie, la începutul acestei legislaturi, că şefia Comisiei SIE nu va reveni PNL, el arătând că îşi menţine punctul de vedere şi că vrea ca aceasta să fie condusă tot de un social-democrat, urmând a se identifica modalitatea legală pentru a se majora numărul de membri.

"Eu îmi menţin punctul de vedere. Vreau ca PSD să conducă şi Comisia SIE. Cutuma de ani de zile, în ceea ce priveşte aceste două servicii, a fost ruptă de preşedintele Iohannis. A propus şi la SRI şi la SIE doi membri PNL", a spus Dragnea la acel moment.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici