Plenul Senatului se pronunţă pe 22 octombrie în legătură cu mandatul de senator al lui Diaconu

Plenul Senatului se va pronunţa pe 22 octombrie în legătură cu încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu în urma hotărârii judecătoreşti prin care a fost declarat incompatibil, potrivit deciziei luate de conducerea acestei Camere.

106 afișări
Imaginea articolului Plenul Senatului se pronunţă pe 22 octombrie în legătură cu mandatul de senator al lui Diaconu

Mircea Diaconu (Imagine: Bogdan Stamatin/ Mediafax Foto)

Pe ordinea de zi a acestei şedinţa va fi înscris, în acest sens, raportul Comisiei juridice privind situaţia de incompatibilitate în care se află senatorul, potrivit anunţului făcut luni de vicepreşedintele Senatului Petru Filip, după şedinţa Biroului Permanent.

Membrii Comisiei juridice a Senatului au decis marţi, în unanimitate, să-şi păstreze punctul de vedere anterior prin care apreciau că plenul acestei Camere legislative este îndreptăţit să se pronunţe asupra unei eventuale stări de incompatibilitate a senatorului liberal Mircea Diaconu.

Această comisie a analizat o solicitare a senatorului liberal, adresată conducerii Senatului, prin care acesta cerea amânarea discuţiilor legate de incompatibilitatea sa până la soluţionarea contestaţiei în anulare făcute de el împotriva deciziei ICCJ, al cărei termen de judecată este 10 aprilie 2013.

Senatorul PNL Mircea Diaconu a depus la Biroul Permanent al Senatului un certificat tip grefă prin care se arată că parlamentarul a formulat o contestaţie în anulare împotriva sentinţei civile date de ICCJ în data de 19 iunie 2012, hotărâre irevocabilă, prin care acesta a fost declarat incompatibil deoarece a fost simultan senator şi director al Teatrului Nottara.

El a cerut conducerii Senatului amânarea oricăror discuţii sau măsuri referitoare la punerea în aplicare a incompatibilităţii stabilite de ANI până la soluţionarea căii de atac.

Potrivit legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici