PNL a finalizat listele candidaţilor la alegerile generale

Liberalii au finalizat, luni, în şedinţa BPC, listele canddiaţilor pentru alegerile parlamentare, pe care nu se mai regăsesc ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, şi politologul Daniel Barbu.

21 afișări
Imaginea articolului PNL a finalizat listele candidaţilor la alegerile generale

PNL a finalizat listele candidaţilor la alegerile generale (Imagine: Mediafax Foto)

"Absolut toate locurile de senator şi deputat sunt ocupate. Marea majoritate a judeţelor au depus aceste candidaturi la birourile electorale judeţene. Şi astăzi s-au bătut în cuie şi ultimele trei-patru candidaturi care au însemnat modificări. Doamna Doina Dascălu (aleasă vicepreşedinte la Curtea de Conturi -nr) a fost înlocuită cu Adrian Ciocănea, domnul Aron Popa (ales consilier la Curtea de Conturi - nr) a fost înlocuit...Totul este sută la sută rezolvat din punctul de vedere al candidaturii", a susţinut vicepreşedintele Puiu Haşotti.

Întrebat dacă liberalii au găsit un colegiu şi pentru Iorgulescu, liderul PNL a spus că "domnul Iorgulescu nu a dorit să candideze".

Vicepreşedintele PNL a confirmat şi faptul că Daniel Barbu s-a răzgândit asupra candidaturii din partea PNL, replicând în urma unei întrebări că "Daniel Barbu nu mai candidează".

Întrebat când depun listele liberalii pe Bucureşti, Haşotti a menţionat că listele candidaţilor pentru Capitală vor fi depuse cu siguranţă în seara zilei de luni.

"Astăzi. În seara aceasta cu siguranţă toate listele vor fi depuse", a spus Haşotti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici