PNL a solicitat dezbaterea proiectului privind alegeri locale în două tururi de scrutin în Senat

Biroul Permanent al Senatului a primit marţi o solicitare din partea PNL de a introduce pe ordunea de zi a plenului proiectul de lege liberal referitor la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, preşedintele Senatului anunţând că "probabil" va avea loc o dezbatere.

893 afișări
Imaginea articolului PNL a solicitat dezbaterea proiectului privind alegeri locale în două tururi de scrutin în Senat

PNL a solicitat dezbaterea proiectului privind alegeri locale în două tururi de scrutin în Senat (Imagine: Razvan Chirita/ Arhiva Mediafax Foto)

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, după şedinţa Biroului Permanent, că a fost înregistrată solicitarea PNL şi că "probabil" se va face dezbaterea pe acest proiect de lege.

"Am înregistrat solicitarea PNL de introducere pe ordinea de zi şi probabil vom face această dezbatere asupra legii cu toate că aici intervine şi o problemă suplimentară, schimbarea de atitudine de 180 de grade a PNL care în Comisia de cod electoral şi-a dat acordul pentru votul înt-un singur tur de scrutin. La momentul respectiv, PNL se considera favorizat de acest sistem de vot, astăzi când calculele indică că vor pierde, vor să schimbe legea, lucru care este la fel de rău ca şi discutarea ei pe final de mandat", a spus Tăriceanu.

Senatorul liberal Octavian Motoc a explicat că intenţia PNL este ca proiectul să fie intodus în circuitul legislativ, iar dacă PSD nu doreşte alegerea primarilor în două tururi de scrutin la alegerile locale din primăvară, ulterior adoptării se poate adresa Curţii Constituţionale.

"Este o lege care a fost supusă dezbaterii publice mai multă vreme, majoritatea partidelor au acceptat ideea că trebuie revenit la acest sistem care este cel mai potrivit pentru o democraţie. Singura problemă, barieră, care există în momentul acesta, este legată de momentul în care să înceapă să fie aplicată această lege. Noi dorim ca această lege să fie introdusă în circuitul legislativ şi, ulterior, dacă PSD doreşte, să se adreseze Curţii Constituţionale care să constate dacă poate sau nu poate ca această lege să fie aplicată de la alegerile locale din acest an. Este o solicitare expresă a PNL şi credem noi că este firesc şi să avem un răspuns pozitiv la această solicitare", a declarat senatorul liberal Octavin Motoc la Parlament.Luni, premierul Dacian Cioloş a discutat cu liderii partidelor parlamentare pe tema modificării legii pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, după ce liberalii îi ceruseră adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în acest sens. La finalul consultărilor, premierul a susţinut că decizia de modificarea a legii este una politică, ce revine Parlamentului, precizând că, în acest moment, nu există o majoritate care să susţină amendarea legislaţiei electorale. PSD, ALDE, UNPR şi UDMR s-au opus revenirii la alegerea edililor în două tururi.

Liberalii au depus, la finalul sesiunii parlamentare trecute, o propunere legislativă privind alegerile locale, proiect care se află la comisiie de resort ale Senatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici