PNL cere demisia lui Darius Vâlcov, după ce acesta a publicat fişa medicală a unui protestatar #rezist

Partidul Naţional Liberal cere demisia lui Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, după ce acesta a făcut publică, pe Facebook, fişa medicală a unui protestatar #rezist, care arăta că omul a fost diagnosticat cu tulburări de personalitate.

3461 afișări
Imaginea articolului PNL cere demisia lui Darius Vâlcov, după ce acesta a publicat fişa medicală a unui protestatar #rezist

PNL cere demisia lui Darius Vâlcov, după ce acesta a publicat fişa medicală a unui protestatar #rezist

"Demisia lui Darius Vâlcov, adevăratul prim-ministru al lui Liviu Dragnea, care din poziţia de consilier de stat conduce guvernul României, este obligatorie! Publicarea fişei medicale a unei persoane private şi difuzarea unui videoclip cu acuzaţii naziste la adresa preşedintelui României şi a unor mişcări civice democratice sunt fapte extreme de grave care atentează la viaţa privată a unei persoane, la prestigiul instituţiei prezidenţiale şi la memoria victimelor Holocaustului. Prin aceste gesturi incalificabile, Darius Vâlcov arată dispreţul său faţă de dreptul la viaţa privată al românilor şi sfidează memoria victimelor Holocaustului care nu pot accepta folosirea în acest fel, fără scrupule, a simbolurilor naziste. Publicarea fişei medicale a unei persoane, indiferent cine este, ce calitate are, cât de apreciată sau dimpotrivă, este un fapt reprobabil şi chiar o infracţiune. Din păcate, folosirea abuzivă a informaţiilor cu caracter personal de către Darius Vâlcov demonstrează încă o dată că PSD, la comanda lui Liviu Dragnea, a transformat ministerele de forţă şi cancelaria prim-ministrului în instrumente de poliţie politică împotriva opozanţilor lor", scrie Ionel Dancă, purtător de cuvînt al PNL, pe Facebook.

Reacţia vine ca urmare a publicării, de către consilierul premierului, Darius Vâlcov, a fişei medicale a unui protestatar #rezist. Ulterior, postarea a dispărut, Vâlcov scriind: "Postarea prin care aratam ca un lider #rezist este sandilau cu acte mi-a fost stearsă".

Protestatarul Sandu Matei, cel vizat de postarea lui Vâlcov, a anunţat că îl va da în judecată pe consilierul premierului.

Tot pe pagina de Facebook a lui Darius Vâlcov a apărut duminică un filmuleţ în care FDGR este acuzat că este continuatorul mişcării Grupul Etnic German, iar preşedintele Iohannis apare cu o mustaţă şi o tunsoare asemănătoare lui Adolf Hitler.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici