PNL pune la dispoziţia PNŢCD circa 10 colegii pentru alegerile parlamentare

Europarlamentarul Cristian Buşoi a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că PNL va pune la dispoziţia PNŢCD aproximativ zece colegii pentru alegerile parlamentare, dar ţărăniştii pot candida, cu condiţia să fie "membri ai partidului sub listele căruia candidează".

13 afișări
Imaginea articolului PNL pune la dispoziţia PNŢCD circa 10 colegii pentru alegerile parlamentare

PNL pune la dispoziţia PNŢCD circa 10 colegii pentru alegerile parlamentare

"În Biroul Politic Central s-a aprobat participarea unor membrii PNŢCD pe listele PNL, am discutat şi despre candidatura a nouă candidaţi PNŢCD în unele judeţe unde au notorietate. Aceşti candidaţi trebuie să aibă acordul filialei PNL. Săptămâna viitoare vom definitiva această listă, şi 10 -15 lideri ai PNŢCD la nivel naţional se vor regăsi pe aceste liste, urmând ca PNŢCD să nu îşi mai depună alte liste", a spus Cristian Buşoi.

Potrivit sursei citate, candidatura PNŢCD pe listele PNL este posibilă doar dacă ţărăniştii care vor candida îşi vor da demisia din PNŢCD, urmând ca cei care ajung în Parlament să se reunească într-un grup al ţărăniştilor.

"Există o hotărâre a BPC pe acest subiect, se stipulează că este vorba de membri ai partidului sub listele căruia candidează. Este o procedură formală, cei care vor fi aleşi în numele PNŢCD pot să activeze ulterior în PNŢCD, la Parlament nu există prevederi restricive aşa ca la aleşii locali legate de partidul din care faci parte", a spus Cristian Buşoi.

Pe de altă parte, preşedintele PNŢCD Timiş, Gheorghe Ciuhandu, a declarat de mai multe ori că nu este de acord cu această propunere a liberalilor pentru că dacă ţărăniştii care vor candida pe lista PNL sunt nevoiţi să îşi dea demisia, atunci PNŢCD îşi pierde identitatea. Ciuhandu a mai spus că PNŢCD va merge singur în alegerile parlamentare, iar în Timiş sunt desemnaţi 15 posibili candidaţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici