Ponta: Abuzurile procurorilor reprezintă o lovitură de stat. USL are obligaţia de a proteja votanţii

Premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a declarat, luni, că abuzurile procurorilor reprezintă o lovitură de stat în care, prin "autorităţile de represiune", se încearcă schimbarea rezultatului de la referendum, el arătând că USL are obligaţia de a-i proteja pe cei care au votat.

1227 afișări
Imaginea articolului Ponta: Abuzurile procurorilor reprezintă o lovitură de stat. USL are obligaţia de a proteja votanţii

Ponta: Abuzurile procurorilor reprezintă o lovitură de stat. USL are obligaţia de a proteja votanţii (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax foto)

"Din puncul meu de vedere, ca lider al USL, cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem e să-i protejăm pe oamenii care sunt supuşi în aceste zile unor abuzuri evidente de procurori şi de către PDL pentru simplul fapt că şi-au exercitat un drept constituţional, acela de a vota. Din punctul meu de vedere, asta este într-adevăr o lovitură de stat, adică să vrei să schimbi prin autorităţile de represiune ale statului rezultatul de la vot", a spus Ponta.

El a arătat că faptul că la referendum au votat 8,5 milioane de români nu poate fi contestat de către nimeni şi nici nu a fost contestat.

"În toate secţiile de vot au fost reprezentanţi ai PDL. După ce şi-au dat seama, după o săptămână, că s-ar putea Curtea să decidă altceva, a început tot acest abuz şi toată această prigoană împotriva oamenilor simpli care au votat. Obligaţia USL este de a-i proteja pe aceşti oameni şi de a-i face să fie convinşi că trăiesc într-un stat de drept în care abuzurile comise de Traian Băsescu şi cei loiali nu se răsfrâng împotriva lor", a spus Ponta.

Judecătorul Cristi Danileţ, membru al CSM, scrie pe blogul personal, referitor la anchetele penale legate de referendum, că "cine atacă procurorii riscă închisoarea", spunându-le totodată celor care "instigă la revolte publice împotriva magistraţilor" să lectureze Codul Penal.

Acelaşi îndemn este transmis de Danileţ celor care "se opun cu violenţă verbală sau fizică la desfăşurarea activităţilor ce ţin de ancheta penală".

"Constat ca în ultimele zile se fac diverse afirmaţii cu privire la procurori şi la anchetele lor. Desigur, vorbesc de referendumul recent desfăşurat. Mai constat că unii aşa zişi analişti/comentatori instigă la revolte publice împotriva magistraţilor. Şi mai constat că unii oameni, cercetaţi sau nu, se opun cu violenţă verbală sau fizică la desfăşurarea activităţilor ce ţin de ancheta penală. Tuturor acestora le spun să citească cu atenţie următorul articol din Codul Penal introdus în legislaţia noastră în anul 2008: ART. 272 ind.1 - Sfidarea organelor judiciare. Întrebuinţarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare la adresa integrităţii fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei sau a organului de urmărire penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează întrebuinţarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare în mod nemijlocit la adresa integrităţii fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, poliţist sau jandarm, pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiei", scrie Danileţ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici