Ponta: Aştept cu inima strânsă decizia în cazul lui Năstase, sper să fie eliberat

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că aşteaptă "cu inima strânsă" decizia în cazul lui Adrian Năstase, el manifestându-şi speranţa ca verdictul să fie unul pozitiv şi Adrian Năstase să fie eliberat.

692 afișări
Imaginea articolului Ponta: Aştept cu inima strânsă decizia în cazul lui Năstase, sper să fie eliberat

Ponta: Aştept cu inima strânsă decizia în cazul lui Năstase, sper să fie eliberat (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"În primul rând îmi doresc ca azi decizia să fie favorabilă, pentru că, vorbesc în primul rând uman, cred că cel mai important lucru pentru familie, pentru toţi ceilalţi care îi suntem apropiaţi, ideea că azi va fi o decizie de eliberare este lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult", a spus Ponta.

El a spus că, după ce Năstase va fi eliberat, se va discuta şi despre politică.

"Repet, îmi doresc să fie acasă, să fie alături de familie. După aceea o să discutăm şi de politică, dar ăsta e lucrul cel mai important şi nu ascund faptul că aştept cu inima strânsă, sper ca verdictul să fie cel pozitiv", a spus Ponta.

Pledoariile în cazul eliberării mai devreme din închisoare a fostului prim-ministru Adrian Năstase s-au încheiat, judecătorul urmând a aprecia dacă deţinutul poate fi liberat condiţionat sau mai rămâne în detenţie.

Procurorul de şedinţă a solicitat instanţei Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti respingerea cererii de liberare condiţionată a lui Adrian Năstase, învocând faptul că deţinutul nu a dovedit o atitudine de îndreptare, întrucât a continuat să facă afirmaţii la adresa judecătorior care l-au condamnat la doi ani de închisoare în procesul "Trofeul calităţii" referitor la sponsorizarea campaniei sale electorale din 2004.

Avocaţii lui Năstase au respins susţinerile procurorului de şedinţă.

Decizia Judecătoriei sectorului 4 nu va fi definitivă, ea putând fi contestată la Tribunalul Capitalei.

Adrian Năstase este încarcerat din seara de 26 iunie 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici