Ponta, despre solicitarea sa de disjungere: Nu vreau să aştept după un dosar care nu mă priveşte

Premierul Victor Ponta a declarat joi că a solicitat disjungerea dosarului său din cel privind complexele Turceni şi Rovinari având în vedere că acesta "nu îl priveşte", şi vrea să îşi demonstreze nevinovăţia cât mai repede, altfel procesul putând să dureze foarte mult timp.

197 afișări
Imaginea articolului Ponta, despre solicitarea sa de disjungere: Nu vreau să aştept după un dosar care nu mă priveşte

Ponta, despre solicitarea sa de disjungere: Nu vreau să aştept după un dosar care nu mă priveşte (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Procurorul de cauză nu m-a acuzat de absolut nimic şi nici nu m-a întrebat. Azi, de exmplu, n-a pronunţat numele Turceni, Rovinari. E un dosar mare, complex, cu lucruri care nu mă privesc", a spus Ponta, explicând că a cerut disjungerea având în vedere că el este acuzat doar în privinţa contractului cu Dan Şova şi cei 51.000 de lei buclucaşi".

Prim-ministrul spune că nu vrea astfel să aştepte "după un dosar care nu îl priveşte".

"Eu sunt convins că sunt nevinovat şi vreau să am ocazia să închid acest dosar", a spus Ponta, precizând că dacă ar aştepta soluţionarea dosarului în care este cercetat Dan Şova ar putea trece "nu ştiu câţi ani".

Pe de altă parte, prim-ministrul a declarat că, şi dacă ar fi trimis în judecată, preşedintele Klaus Iohannis nu ar avea cum să-l suspende din funcţie în cazul acestui dosar. "Nu există acest drept constituţional", a spus Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici