Ponta, despre taxa de solidaritate: Avem evaluări diferite în USL, ne mai gândim, vine rectificarea

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la finalul şedinţei USL că subiectul taxei de solidaritate de 10% a fost în discuţie şi urmează să mai fie analizat, precizând că le-a transmis partenerilor să nu vină la rectificarea bugetară cu solicitări de sume suplimentare dacă se opun acestei propuneri

292 afișări
Imaginea articolului Ponta, despre taxa de solidaritate: Avem evaluări diferite în USL, ne mai gândim, vine rectificarea

Victor Ponta (Imagine: Marius Dubraveanu/Mediafax Foto)

Întrebat dacă în USL s-a discutat despre supraimpozitarea cu 10% a salariilor peste 1.000 de euro, Ponta a răspuns: "Da, am discutat".

Întrebat ce părere au avut partenerii din USL, Ponta a răspuns: "Să nu-i impozităm. După care eu le-am zis să nu vină la rectificare să ceară niciun ban. E simplu, ne mai gândim".

"Scopul principal este următorul, pentru cei care au peste 1.000 de euro în zona bugetară, pot să participe cu o taxă de solidaritate la efortul comun pe care îl facem pentru tariful social la energie, pentru a da înapoi – noi să ştiţi, şi zilele astea tot dăm înapoi ceea ce a luat Guvernul Boc. Nu ne-am înţeles pe impactul bugetar, în sensul că avem nişte cifre diferite, eu de exemplu m-am gândit tot timpul că o asemenea taxă s-ar referi şi la toţi cei din autorităţi, agenţii, companii cu capital majoritar şi integral de stat, ori atunci sigur, sunt mult mai mulţi", a declarat Ponta.

Premierul a precizat că în ceea ce priveşte valoarea care s-ar strânge dintr-o astfel de taxă sunt evaluări diferite.

"Nu e vorba aici de sumă, pentru că la sumă avem diverse valori, e vorba despre un anumit mesaj pe care îl consider corect, dacă lucrezi la stat şi ai 100 şi ceva de milioane poate că eşti foarte performant şi trebuie să mergi în privat, dar dacă eu plătesc cu 15 milioane un medic sau un profesor, e profund incorect să fii vreun director printr-o companie sau printr-un minister, să ai 100 de milioane, e profund incorect", a mai afirmat Ponta.

Premierul Victor Ponta şi-a prezentat luni şi marţi din nou intenţia de a introduce o taxă de solidaritate pentru bugetarii care câştigă peste 1.000 euro lunar, avansând însă de această dată un cuantum al taxei de 10%, nu de 16% ca în declaraţiile publice din ultimul an.

Taxa de solidaritate de 10% pe salariile bugetarilor de peste 4.000 lei ar aduce venituri suplimentare de doar 10 milioane lei, iar, dacă s-ar aplica pe toate salariile, inclusiv din zona privată, şi pensiile peste 4.000 lei, suma ar ajunge la circa 200 milioane lei, afirmă surse guvernamentale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici