Ponta, întrebat dacă Maior ar putea reveni în PSD: E decizia domniei sale, nu am discutat

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost întrebat, sâmbătă, la Sinaia, dacă fostul director al SRI, George Maior, ar putea reveni în PSD, el arătând că acest lucru ţine de decizia lui Maior şi că, până în prezent, nu a avut o discuţie cu acesta despre o revenire în partid.

115 afișări
Imaginea articolului Ponta, întrebat dacă Maior ar putea reveni în PSD: E decizia domniei sale, nu am discutat

Ponta, întrebat dacă Maior ar putea reveni în PSD: E decizia domniei sale, nu am discutat (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

Întrebat dacă ar putea reveni Maior în PSD, Ponta a răspuns: ”Nu ştiu. Nu am avut o asemenea discuţie. E decizia domniei sale”.

Victor Ponta a fost întrebat şi dacă îşi doreşte ca Maior să revină în partid. ”Nu am discutat cu domnia sa şi daţi-mi voie să nu speculez, să-mi dau cu părerea la televizor despre o persoană până nu vorbesc cu acea persoană şi până nu decidem că putem face public acest lucru”, a spus preşedintele PSD.

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, şi-a înaintat, marţi, demisia de la conducerea SRI preşedintelui României, iar Klaus Iohannis a acceptat-o, anunţul fiind făcut de Administraţia Prezidenţială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici