Ponta: Marţi prezint grupurilor parlamentare strategia de dezvoltare a reţelei de autostrăzi 2014-2018

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, în debutul şedinţei BPN a PSD, că va prezenta, marţi, grupurilor reunite, împreună cu ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, şi cu ministrul pentru Marile Proiecte, Dan Şova, strategia de dezvoltare a reţelei de autostrăzi 2014-2018.

778 afișări
Imaginea articolului Ponta: Marţi prezint grupurilor parlamentare strategia de dezvoltare a reţelei de autostrăzi 2014-2018

Ponta: Marţi prezint grupurilor parlamentare strategia de dezvoltare a reţelei de autostrăzi 2014-2018 (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Mâine (marţi, n.r.) voi face în cadrul grupurilor parlamentare reunite, împreună cu doamna ministru Mănescu şi cu domnul ministru Şova, o prezentare vizavi de strategia de dezvoltare a reţelei de autostrăzi 2014-2018, exact unde avem bani, unde suntem avansaţi, cum vor arăta lucrurile începând chiar din ianuarie anul viitor", a spus Ponta.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a declarat, duminică, la Iaşi, că Moldova va fi legată atât cu Transilvania, prin autostrada Iaşi-Târgu Mureş, cât şi cu centrul ţării, prin autostrada Bacău-Braşov, ambele lucrări urmând să înceapă, cel mai probabil, în anul 2015.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat săptămâna trecută că va returna Parlamentului proiectul bugetului de stat pe 2014 dacă nu se va renunţa la creşterea accizei la combustil, propusă de Guvern.

"Dacă nu se renunţă la creşterea accizei la combustibil voi trimite înapoi bugetul de stat la Parlament", a spus Băsescu, într-o declaraţie de presă, invocând şi posibilitatea de a ataca legea bugetului la Curtea Constituţională.

"O spun în mod categoric, dacă nu se renunţă la creşterea accizei, voi trimite înapoi bugetul de stat, iar apoi îl voi ataca şi la CC", a spus preşedintele Traian Băsescu, precizând că este vorba de un "avertisment".

Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, a declarat, recent, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, că acciza la combustibil este destinată proiectelor pentru autostrăzi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici