Ponta: Merg la Parchet oricând pentru reclamaţiile privind participarea la Consiliul European, am lucrat acolo 7 ani

Premierul Victor Ponta a declarat că este dispus să meargă la Parchet dacă reclamaţiile trimise pe e-mail prin care este acuzat că a plecat la Bruxelles în locul preşedintelui vor fi verificate, adăugând că oricând revine cu plăcere la Parchet, o instituţie în care a lucrat timp de şapte ani.

512 afișări
Imaginea articolului Ponta: Merg la Parchet oricând pentru reclamaţiile privind participarea la Consiliul European, am lucrat acolo 7 ani

Victor Ponta (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Mă prezint la Parchet oricând. Eu la Parchet am fost zi de zi timp de şapte ani, aşa că oricând merg cu plăcere la Parchet", a spus Ponta.

Cinci reclamaţii privindu-l pe premierul Victor Ponta şi ministrul de Externe, Andrei Marga, au fost transmise prin e-mail Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care urmează să le analizeze, înregistreze şi să le repartizeze procurorilor pentru verificări, spun surse oficiale.

Reclamaţiile se referă la situaţia generată de plecarea primului-ministru Victor Ponta la Bruxelles în locul preşedintelui, deşi printr-o decizie Curtea Constituţională, a tranşat această chestiune. Niciuna din sesizări nu încadrează faptele reclamate în prevederile vreunei infracţiuni, iar una dintre ele ar fi fost scrise de o persoană, care nu şi-a declinat identitatea, ci a scris doar că are 70 de ani.

O altă sesizare ar fi formulată de o femeie ce scrie că locuieşte în Hiroshima.

Trei dintre sesizări îl vizează pe Ponta, una pe Marga, iar alta se referă la ambii demnitari.

Surse oficiale au declarat ulterior că alte 30 de sesizări privindu-i pe Ponta şi Marga au fost transmise Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea Constituţională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului.

Totuşi, Ponta a plecat joi la Bruxelles, pentru a participa la Consiliul European, el criticând decizia Curţii Constituţionale (care nu a fost publicată în Monitorul Oficial-n.r.).

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Cotroceni, că, pentru prima dată în 8 ani de mandat a fost "împiedicat" să îşi exercite atribuţiile constituţionale. El a spus că a luat decizia de a nu merge la Bruxelles pentru că ar fi fost "o situaţie stânjenitoare" şi pentru că nu a vrut să fie afectată "buna reputaţie" pe care România şi-a creat-o la Consiliul European în ultimii opt ani de când a asigurat el reprezentarea.

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat joi dacă va depune plângere penală împotriva premierului Victor Ponta, el răspunzând: "Niciodată! Nu este treaba mea şi vă rog să nu-mi atribuiţi niciun fel de intenţie din acest punct de vedere".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici