Ponta: Proiectul UDMR de autonomie nu va avea susţinere, nu este în spirit european

Proiectul UDMR de autonomie a Ţinutului Secuiesc nu va avea susţinere în Parlament, nefiind o iniţiativă în spirit european, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta.

257 afișări
Imaginea articolului Ponta: Proiectul UDMR de autonomie nu va avea susţinere, nu este în spirit european

Ponta: Proiectul UDMR de autonomie nu va avea susţinere, nu este în spirit european (Imagine: Kiss Edit/Mediafax Foto)

"Este clar că nu va avea susţinere, nici din partea majorităţii, am văzut că şi PDL l-a respins. Un proiect de autonomie pe criterii etnice nu este în spirit european şi nu va avea succes", a spus Ponta la Digi 24.

El a adăugat însă că susţine orice măsură de descentralizare a deciziei către autorităţile locale.

În urmă cu zece zile, premierul Ponta a declarat că nu este de acord cu autonomia Ţinutului Secuiesc, că UDMR ştia foarte bine acest lucru şi că este vorba despre un moment electoral în campania pentru Preşedinţie a liderului Uniunii, Kelemen Hunor.

Proiectul UDMR de autonomie a Ţinutului Secuiesc a fost prezentat oficial, recent, de către preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.

Potrivit proiectului UDMR, regiunea formată din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş ar trebui să se constituie "ca o regiune autonomă având personalitate juridică în cadrul statului unitar şi indivizibil România, pe baza principiilor autonomiei locale garantate de Constituţie şi prezentului statut".

Proiectul prevede ca regiunea să fie condusă de un Consiliu regional şi unul executiv cu preşedinte care să participe la şedinţele Guvernului României la care sunt tratate probleme care privesc regiunea.

În proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc este stipulat, de asemenea, că limba maghiară, alături de cea română, va fi considerată "limbă oficială în regiune", iar redactarea bilingvă este "obligatorie" pentru toate actele normative cu caracter general.

Totodată, proiectul UDMR prevede introducerea în regiune, din clasa a II-a, a limbii maghiare în şcolile cu predare în limba română, pentru "a exista bilingvism încă din copilărie".

Proiectul are 97 de articole şi este postat pe site-ul Uniunii în limbile română şi maghiară, dar va fi tradus şi în engleză.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici