Ponta, râzând, către Olguţa Vasilescu: Fă-l pe săracul Gelu Vişan deputat de podul Calafat, e simpatic

Preşedintele PSD Victor Ponta, aflat în vizită la podul de la Calafat-Vidin, i-a cerut, râzând, primarului oraşului Craiova, Olguţa Vasilescu, să îi găsească şi deputatului PDL Gelu Vişan un loc unde să candideze, spunând că acesta a început să-i devină simpatic şi că poate candida măcar "pe pod".

843 afișări
Imaginea articolului Ponta, râzând, către Olguţa Vasilescu: Fă-l pe săracul Gelu Vişan deputat de podul Calafat, e simpatic

Gelu Vişan (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

El a întrebat-o pe Olguţa Vasilescu care este stadiul listelor locale pentru alegerile parlamentare din acest an şi i-a cerut, râzând, să îi asigure un loc şi deputatului PDL de Dolj Gelu Vişan, spunând că acesta a început să îi devină foarte simpatic în ultimul timp.

"Aici, pe pod, faceţi-l deputat de pod, că omul a început să-mi devină foarte simpatic în ultimul timp. Faceţi ceva, totuşi, să-l puneţi şi pe Vişan, chiar dacă nu se alege", a spus Ponta.

Olguţa Vasilescu i-a răspuns însă că nu este posibil acest lucru, deoarece Gelu Vişan "s-ar bate" cu Nicu Vasilescu (PSD) şi că ea se va implica foarte serios în definitivarea listelor electorale.

Ponta i-a răspuns că, în aceste condiţii, este clar că "săracul" Gelu Vişan nu are nicio şansă.

"Dacă te implici tu serios, am înţeles, nu are săracul nicio şansă, dar era simpatic în ultimul timp", a conchis Ponta.

Deputatul PDL de Dolj Gelu Vişan nu a mai fost inclus pe listele PDL pentru alegerile parlamentare din acest an, fără să anunţe deocamdată dacă va candida din partea altui partid.

În schimb, el a acuzat public săptămâna trecută că mulţi primari din Dolj au fost forţaţi să acorde lucrări unei firme unde acţionari sunt fiii lui Radu Berceanu şi că acesta, împreună cu alţi lideri PDL, ar fi intervenit pentru reinstalarea lui Ştefan Stoica în postul de director la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, demis din funcţie după ce o anchetă l-a identificat drept vinovat pentru utilaje introduse în ţară fără plata taxelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici