PPE: Merkel, Barroso şi Van Rompuy aşteptaţi la Congresul de la Bucureşti din 17-18 octombrie

Cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, precum şi alţi lideri europeni cum ar fi Mariano Rajoy, Donald Tusk sau Antonis Samaras sunt aşteptaţi la Congresul PPE de la Bucureşti din octombrie.

774 afișări
Imaginea articolului PPE: Merkel, Barroso şi Van Rompuy aşteptaţi la Congresul de la Bucureşti din 17-18 octombrie

PPE: Merkel, Barroso şi Van Rompuy aşteptaţi la Congresul de la Bucureşti din 17-18 octombrie (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Potrivit unui comunicat al PPE transmis, marţi, agenţiei MEDIAFAX, cel de-al 21-lea Congres al PPE va fi găzduit de partidele româneşti PDL şi UDMR şi va avea ca obiective dezbaterea platformei politice a popularilor europeni şi alegerea unei noi conduceri. De asemenea, la Bucureşti va avea loc şi Summitul şefilor de state şi de guverne şi liderilor partidelor populare, organizat de PPE în pregătirea reuniunii Consiliului European din 18 şi 19 octombrie.

"Peste 1.200 de participanţi din 40 de ţări au fost invitaţi să participe la Congresul de la Bucureşti, inclusiv cei 16 şefi de state sau de guverne ai PPE: preşedintele Traian Băsescu (România), cancelarul Angela Merkel (Germania), premierii Mariano Rajoy (Spania), Jean-Claude Juncker (Luxembourg), Donald Tusk (Polonia), Fredrik Reinfeldt (Suedia), Jyrki Katainen (Finlanda), Viktor Orban (Ungaria), Enda Kenny (Irlanda), Valdis Dombrovskis (Letonia), Boiko Borisov (Bulgaria), Lawrence Gonzi (Malta), Andriu Kubilius (Lituania), Pedro Passos Coelho (Portugalia), Janez Jansa (Slovenia) şi Antonis Samaras (Grecia)", se arată în comunicatul PPE.

De asemenea, alături de aceştia sunt aşteptaţi să participe la Congresul PPE şi şefi de state şi de guverne ai familiei populare din ţări nemembre UE, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, precum şi lideri ai partidelor, comisari europeni, europarlamentari, membri ai parlamentelor naţionale, delegaţi din partidele şi organizaţiile membre PPE, precum şi alţi oaspeţi internaţionali.

Totodată, PPE a lansat marţi şi site-ul de Internet al Congresului din 17-18 octombrie, unde poate fi găsit şi un mesaj video de bun-venit adresat de preşedintele Traian Băsescu.

"România este foarte experimentată în organizarea unor astfel de evenimente. Mesajul principal al Congresului PPE de la Bucureşti va fi despre libertate, solidaritate şi responsabilitate", afirmă preşedintele Băsescu în mesaj.

Un mesaj comun de invitare la Congres este adresat şi de preşedintele PPE, Wilfried Martens, secretarul general Antonio Lopez-Isturiz, preşedintele PDL, Vasile Blaga şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

"Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la Congresul Statutar al Partidului Popular European (PPE) din 2012, care are loc pe 17-18 octombrie în Bucureşti, România. Găzduit de PDL şi UDMR (RMDSZ), Congresul PPE va evidenţia eforturile noastre necontenite de a combate provocările cu care se confruntă cetăţenii europeni în contextul actualei crize economice globale. Singurul răspuns la aceste provocări este «Mai multă Europă», cum sugerează şi tema celui de-al XXI-lea Congres al nostru. PPE nu are doar ambiţia şi obligaţia de a aduce «Mai multă Europă» cetăţenilor, dar are şi forţa de a se opune populiştilor şi demagogilor care doresc distrugerea Uniunii Europene. Dăruirea noastră pentru apărarea proiectului european şi a valorilor sale ne-a inspirit totodată să revizuim şi reînnoim «Programul fundamental» al PPE, adoptat în 1992 la Atena. Mai mult, delegaţii Congresului nostru de la Bucureşti vor alege noua Preşedinţie a PPE", se arată în mesajul comun.

Cei patru lideri menţionează şi că evenimentul de la Bucureşti va "contribui semnificativ la agenda politică europeană din următorii ani". "Ca partid european de centru dreapta, PPE a parcurs un drum lung de la începuturile sale din 1976 ca o federaţie a creştin-democraţilor. După 36 de ani, PPE include 73 de partide creştin-democrate, conservatoare şi populare din 40 de ţări europene şi a devenit în mod evident forţa politică europeană cea mai influentă. PPE are şefi de State şi de Guverne în 16 ţări Membre UE şi în 7 ţări non-UE, preşedintii Comisiei Europene şi Consiliului European, 13 Membri ai Comisiei Europene şi 271 de Membri ai Parlamentului European. La Congresul de la Bucureşti, PPE va contribui semnificativ la agenda politică europeană din anii următori. În acest moment istoric dificil pentru continentul nostru PPE va arăta calea către «Mai multă Europă»", se încheie mesajul comun.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici