Preşedinte PSD: Mai e nevoie de 6-7 voturi la moţiunea de cenzură. Am luat act de declaraţia preşedintelui

Marcel Ciolacu a luat act de afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis privind menţinerea unui Guvern PNL. Liderul interimar PSD a afirmat, luni, că semnăturile strânse pentru moţiunea de cenzură nu reprezintă un acord politic iar pentru ca Executivul să fie demis mai este nevoie de maxim 7 voturi.

248 afişări
Imaginea articolului Preşedinte PSD: Mai e nevoie de 6-7 voturi la moţiunea de cenzură. Am luat act de declaraţia preşedintelui

Preşedinte PSD: Mai e nevoie de 6-7 voturi la moţiunea de cenzură. Am luat act de declaraţia preşedintelui

"Am justificat de ce depunem această moţiune de cenzură, de ce strângem semnături atât de la PSD cât şi de la UDMR. Se înacalcă o linie roşie a democraţiei iar acest lucru nu este permis nimănui. (...) Am luat act de punctul de vedere al preşedintele României. Acesta desemnează prim-ministrul. Preşedintele doreşte în continuare să fie un Guvern al PNL", a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, la Parlament.

Social-democratul susţine că din punct de vedere matematic, mai este nevoie de şase sau şapte voturi pentru ca moţiunea de cenzură să treacă.

"Această moţiune pe asumare este punctuală, nu este un acord politic în PSD şi UDMR pentru crearea unei viitoare majorităţi. Au acelaşi sentiment ca şi noi, că se încearcă o forţare a legii în ultimul moment. (...) Am înţeles că preşedintele nu doreşte un guvern de uniune naţională. Nu este o discuţie de actualitate", a mai precizat acesta.

Întrebat dacă PSD este pregătit să preia guvernarea în cazul în care moţiunea trece, Ciolacu a răspuns: "PSD este pregătit în acest moment, în cadrul Consiliului Naţional la departamente facem ajustările programului de guvernare pe care l-a avut PSD şi ce s-a întâmplat în cele 60 de zile. Noi suntem pregătiţi de orice, şi de anticipate, mai puţin dacă se doresc alegeri din trei tururi ca până la urmă să iasă candidatul PNL fără ca candidatul PSD-ul să participe".

Guvernul a decis, săptămâna trecută, să îşi asume răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi, iar în replică Marcel Ciolacu a declarat că social-democraţii vor depune moţiune de cenzură, primii parteneri la acest demers fiind UDMR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici