Preşedintele Senatului va fi vicepreşedinte CSAT

Regulamentul Coaliţiei PDL-PSD prevede că părţile semnatare ale documentului se obligă să modifice Legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), astfel încât preşedintele Senatului să preia funcţia de vicepreşedinte al CSAT.

21 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Senatului va fi vicepreşedinte CSAT

Preşedintele Senatului va fi vicepreşedinte CSAT (Imagine: Mediafax Foto)

Primul capitol, "Principii generale", al Regulamentului privind funcţionarea coaliţiei prevede că cele două partide cooperează la nivel parlamentar, guvernamental şi local.

Documentul prevede că "părţile" îşi menţin identitatea ideologică şi doctrinară, precum şi apartenenţa la familiile politice europene.

Părţile semnatare se obligă să întreprindă cu maximă celeritate măsurile de legiferare necesare în vederea modificării Legii 415/2002 de organizare şi funcţionare a CSAT, în sensul preluării unei funcţii de vicepreşedinte al CSAT de către preşedintele Sentului României.

Documentul arată că deciziile Coaliţiei sunt obligatorii pentru toate organizaţiile partidelor semnatare şi pentru toate persoanele susţinute în funcţii publice de către acestea.

Citeşte şi:

Geoană nu vrea în guvern, ci poziţie în stat

Geoană va deveni al doilea om în stat şi în CSAT - surse

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici